Vizită la Nojorid - 21 februarie 2024

În a doua jumătate a lunii februarie 2024, senatorul PNL Adrian Hatos a făcut o vizită în comuna Nojorid. Cu acest prilej, senatorul a discutat cu Baba Petru Teodor, primarul comunei, despre numeroasele proiecte în curs de implementare.

„Am avut plăcerea de a-l vizita pe primarul PNL al comunei Nojorid, Baba Petru Teodor, care mi-a prezentat cu entuziasm proiectele aflate în derulare: alimentare cu apă în Apateu și Chișirid, o creșă nouă (finanțare CNI), modernizarea școlilor din Nojorid și Livada (finanțare prin PNRR), peste 10 km de piste de biciclete (PNRR), extinderea rețelelor de canalizare, stații de încărcare pentru mașini electrice, modernizarea iluminatului public (finanțare de la Fondul de Mediu), introducerea gazului în comună, extinderea drumurilor comunale (finanțare AFIR) și multe altele. Lista este cu adevărat impresionantă și reflectă eficiența echipei de management public a Primăriei Nojorid”, a precizat senatorul într-o postare publicată pe pagina oficială Facebook.

Din punct de vedere al infrastructurii rutiere, Nojoridul reprezintă un punct cheie în regiune, a adăugat senatorul în aceeași postare:

„Nojoridul este, evident, un punct cheie în regiune: prin comună va trece a doua centură a municipiului Oradea și de aici va porni și drumul expres Oradea-Arad, care este deja în execuție.”

Tot în cadrul vizitei la Nojorid, senatorul a avut ocazia de a observa stadiul lucrărilor la noua centură a Nojoridului: „Am profitat de ocazie pentru o scurtă ieșire pe traseul noii centuri a Nojoridului, care este aproape de finalizare. Aceasta va reduce semnificativ traficul din comună și va îmbunătăți conectivitatea acestei localități în plină expansiune”, a menționat Adrian Hatos.

În încheierea postării, senatorul a transmis felicitări edilului comunei Nojorid și l-a asigurat de susținere în proiectele derulate: L-am felicitat călduros pe dl. Baba și l-am asigurat de susținerea mea totală în toate proiectele sale. Sunt nerăbdător să mă întorc în Nojorid și să văd schimbările extraordinare care îl așteaptă în viitorul apropiat”, a concluzionat Adrian Hatos.

Adrian Hatos folosește cookie-uri pentru o experiență mai bună de navigare. De îndată ce continuați turul, presupunem că acceptați politica privind cookie-urile. Aflați mai multe despre politica de utilizare a cookie-urilor pe care o folosim aici.