Omul nou, omul cu îmbunătățiri sau omul 2.0?

Introducere

Sintagma „om nou” ne trimite imediat cu gândul, pe cei care am apucat să trăim pe viu limba de lemn a dictaturii, la idealul bizar al unei personalități înregimentate total în structura ideologică și instituțională a unui polis totalitar. Toate mișcările revoluționare au promovat un om nou care evident că era opusul celui vechi pe care revoluția trebuia să-l reeduce, disciplineze sau, dacă altă cale nu era, să-l extermine. Dacă omul nou este rezultatul planificat al unei traume istorice, adeseori sângeroase, care privește mai ales credințele și loialitățile sale, trebuie să ne întrebăm dacă doar rupturi istorice dramatice pot schimba omul, dacă fără scandal acesta rămâne permanent vechi? Dacă nu cumva omul se înnoiește permanent, dar pe alte căi mai pașnice și asistăm chiar la apariția adevăratului Om Nou?

Omul s-a înnoit permanent

Omul nu a încetat nicicând să fie îmbunătățit fie ca individ fie ca specie. E adevărat că în ultimele zeci de mii de ani această îmbunătățire a fost cel mai adesea o manifestare a selecției naturale. Ne-o spune Cohran (2009) care ne arată că în ultimii 50.000 de ani viteza selecției a fost de 100 de ori mai mare decât până la apariția lui Homo Sapiens ca specie. Câteva exemple simple pot să fie interesante aici: expansiunea speciei umane a fost susținută de o adaptare care a permis anumitor populații să metabolizeze lactoza, cu alte cuvinte laptele crud, ceea ce a dus la o creștere a aportului caloric al alimentelor pentru populațiile de crescători de animale; creșterea volumului creierului fost stimulată de un aport caloric mai mare determinat de inventarea gătirii la cald (a prăjirii, a coacerii și a fierberii) (Wrangham, 2009); pe de altă parte creșterea în volum a creierului a fost instrumentală pentru ca fiecare om să poată gestiona mai multe relații sociale, ceea ce a încurajat comunități și societăți organizate mai complex (Gamble, Gowlet, Dunbar, 2014).

Uneori aceste modificări au fost atât de rapide, chiar dacă avantajul evoluționar nu e foarte clar, încât sunt aproape vizibile: față de secolul al 17 înălțimea medie a frunții unui bărbat englez a crescut cu 1,5 cm, amănunt care probabil că e legat de faptul că în secolele trecute celor din categoriile muncitorești li se spunea „capete rotunde” și de faptul că o figură prelungă este asociată cu un status care nu e dependent de activități manuale consumatoare de efort.

Trans-umanismul – când evoluția tehnologică și economică o ia înaintea selecției naturale

Și totuși ritmul evoluției naturale nu mai poate ține pasul cu evoluția societății și a tehnologiei. Resimțim aceasta în lumea care trăim, în care dependența de munci fizice a scăzut în mod radical iar cea de capacitate de procesare a informației a devenit fundamentală. Contradicția dintre modul de viață modern și nevoile corpului nostru rudimentar, în mare măsură similar celui al strămoșilor noștri de acum câteva milenii, se reflectă acut în patologiile vieții moderne. Incidența afecțiunilor cardiovasculare, a diabetului de exemplu, nu reflectă de altfel decât inadecvarea corpurilor noastre primitive la modul de viață modern. Viața noastră modernă, marcată de o speranță de viață îndelungată, de suprasolicitare informațională și relațională, de munci sedentare, de subutilizarea unor mari porțiuni ale aparatului muscular și locomotor și de posibilități enorme de consum întreține, pentru nevoile corpului său dotat cu o grămadă de mușchi și membre mari inutile, un întreg ecosistem de competențe și servicii menite a-l ajuta pe omul modern să supraviețuiască existenței de acum. Nutriționiști și multe alte categorii medicale, fizio-kinetoterapeuți, psihoterapeuți, antrenori de diverse activități fizice (yoga, pilates, dans etc. etc.), toți sunt ocupați să mențină în stare de funcționare corpurile și creierele noastre de vânători și agricultori prizoniere ale terminalelor informatice în încăperi cu aer condiționat.

Acestor imperative, alături de nevoile acut resimțite de fitness având motivație sexuală, economică, sau pura comparație invidioasă, le răspunde nu doar această industrie a serviciilor de îmbunătățire și de menținere a corpurilor dar și o un imens efort de cercetare și dezvoltare devotat găsirii de soluții pentru a obține oameni cât mai inteligenți, sănătoși mai longevivi. Ingineria genetică cu segmentarea genomului uman și promisiunea secretă a programării genetice a indivizilor, tehnologia și economia celulelor stem (cu băncile de celule stem prin care oamenii își rezervă o zestre de viitoare organe și țesuturi de schimb), industria protezelor – care variază de la simple surogate fizice simple la organe de sinteză sau dispozitive electronice care încorporează tehnologii digitale sofisticate, diversele tehnici de chirurgie estetică toate ne promit nouă și copiilor noștri viață lungă și sănătoasă în condițiile traiului din ce în ce mai modern.

Deosebirea fundamentală între optimizarea speciei prin selecție naturală și îmbunătățirile de acum este că acestea din urmă sunt programate și livrate într-un cadru organizat. Chiar dacă nu o spun direct, o mare parte din cercetarea și dezvoltarea biotehnologică, genetică, medicală, psihologică și chiar și unele din domeniile interdisciplinare care combină tehnologiile digitale, neuroștiințele, informatica, cu cercetarea medicală au ca obiectiv furnizarea de soluții pentru îmbunătățirea fizică, psihică și relațională a omului. Efectului acestei îmbunătățiri unii optimiști îi zic creșterea calității vieții.

Să denumim aceste îmbunătățiri produse și servicii trans-umane și care adaugă un nivel suplimentar, copleșitor, îmbunătățirilor pe care le-a produs selecția naturală producând o specie hibridă, Omul 2.0.

Trans-umanismul este rezultatul competiției dintre indivizi în epoca înaltei tehnologii în economia capitalistă

Elementul critic al acestei noi evoluții a omului către Omul 2.0 este logica economică căreia i se subordonează – sistemul de motivații și recompense care determină distribuirea produselor și serviciilor trans-umane, ceea ce include aranjamentele instituționale ale producției și distribuției dar și ideologiile care susțin această economie politică a economiei trans-umane. Ele pot să fie produse și distribuite în regim de piață sau, cel mai adesea de cvasi-piață dacă e să fim realiști, în economiile capitaliste, în care cererea va determina, în mare măsură, oferta. Alternativa este cea a economiilor subordonate statului în care sectorul trans-uman va fi și el dictat de interesele puterii politice. Ambele economii politice ale serviciilor și produselor trans-umane pot avea un impact decisiv asupra organizării sociale și politice, pe de o parte, și asupra distribuirii șanselor de viață pe de alta.

Chiar dacă promotorii trans-umanismului aplaudă aproape întotdeauna posibilitățile individuale nețărmuite ale noilor tehnologii, realitatea este că utilizarea instrumentelor de îmbunătățire a corpului este motivată la fel de mult de competiția dintre indivizi pe cât este de dorința de îmbunătățire a calității vieții. Produsele și serviciile care ne oferă un plus de longevitate, acuitate intelectuală, forță fizică, atractivitate fizică față de ceilalți sunt interesante tocmai prin avantajul pe care îl furnizează în competiția de status și/sau reproductivă cu ceilalți.

Viitoruri distopice: Elysium

Inegalitatea economică determină gradul de acces la serviciile și produsele trans-umane. Programarea genetică a copiilor, înlocuirea unor organe, protezarea cu dispozitive cu inteligență artificială ș.a.m.d. vor fi corelate cu resursele economice. Nimic nou, calitatea vieții este corelată cu posibilitățile materiale. Și acum cei mai bogați au acces la clinici mai bune, la medicamente sau tratamente mai eficiente. Longevitatea, sănătatea, performanța intelectuală, fizică și reproductivă se cumpără, iar printr-un efect Matei specific acumulării capitalului, această dinamică economică a sănătății, frumuseții și inteligenței va fi exacerbată de economia politică a produselor și serviciilor trans-umane. De altfel, din acest punct de vedere, distopia din Elysium este destul de realistă.

Așadar viitorul omului nou trans-uman poate fi și cel al unor inegalități scandaloase iar dezbaterile de politică publică s-ar putea concentra pe posibilitatea de a transforma produse și servicii trans-umane în bunuri publice distribuite de stat, după modelul educației și al multor servicii de sănătate. Chiar dacă predicția pe o fac pare sumbră ea este susținută de tendințele din deceniile postbelice din țările capitaliste avansate. În timp ce decalajele medii de dezvoltare și de șanse de viață dintre diversele locuri de pe glob poate s-au estompat diferența de acces la resurse în interiorul țărilor celor mai avansate a ajuns la niveluri întâlnite poate doar înainte de primul război mondial (Piketty, 2014).

Viitoruri distopice: Idiocracy

Dar această lume a Omului 2.0 nu emerge independent de dezvoltarea economiei și democrației algoritmice, alte două evoluții corelative creșterii capacităților de procesare a datelor, poate prin calculatoare cuantice și de transmitere și de colectare de date la viteze uluitoare comparative cu cele disponibile astăzi.

Dintotdeauna intelectul omului a fost o mașinărie biologică adaptivă de rezolvare de probleme care nu sunt/au fost puține sau necomplicate. Pe de altă parte recompensele pe care le așteaptă oamenii, factorul motivațional, sunt mai degrabă emoționale, capabile să producă dependență inclusiv prin dimensiunea sa hormonală. Societatea hipertehnologizată modernă este una care a preluat masiv din sarcinile intelectuale ale oamenilor, pe care le-a atribuit unor mașinării și, pe de altă parte, încearcă să întrețină și să crească o economie a consumului bazată pe producerea de emoții.

Capacitatea noastră de reflecție este în mod constant subminată de universul computațional pe care îl creăm, în care algoritmii preiau sarcinile de decizie. Atenția, capacitatea de concentrare, memoria de lucru, par a fi afectate în mod negativ de expunerea îndelungată la ecranele dispozitivelor inteligente. De altfel, una dintre sectoarele cele mai promițătoare ale industriei serviciilor bazate pe inteligență artificială este exact a eliberării omului de efortul deciziilor de consum: oamenii se uită pe Netflix la filmele recomandate pe bază de algoritm, ascultă muzica de pe Spotify după aceeași logică, găsesc comerciantul care vinde un anumit produs cel mai ieftin etc. Să nu ne amăgim, mușchiul neexersat se atrofiază iar acest lucru este reflectat deja în studii recente care arată că umanitatea a atins maximumul coeficientului de inteligență printre cei născuți la mijlocul anilor 70 după care declinul a fost constant și aparent ireversibil în ceea ce se numește inversarea efectului Flynn (Bratsberg, B., & Rogeberg, O., 2018). La fel vom pierde capacitatea de a conștientiza ce ne place, de a alege și de a experimenta – mă aștept ca și surpriza, elementul de entropie din mașinăriile de decizie, să fie inclus în algoritm. Nu pot anticipa până unde merge această pierdere a capacităților reflexive, pe care o consider deja semnificativă pentru generațiile ultra-conectate la sistemele de decizie automatizată obișnuite să consume produse livrate sub forma recomandărilor.

Automatizarea consumului prin dominația algoritmilor, încurajată și de simplificarea acesteia prin caricaturizarea subsecventă a proceselor reflexive – alegere este un cuvânt poate exagerat pentru un marketing în care un calculator care te-a transformat într-o înregistrare dintr-o ecuație de regresie care prezice ce model de mașină sau de pantaloni îți dorești și ți le sugerează din timp, atât pentru a susține adecvarea modelului (model fit) dar și pentru a veni în ajutorul industriei prin predicții precise privind volumele care trebuie vândute și care ar putea fi astfel și mai eficientă – nu e însă finalul poveștii.

O altă problemă a economiei algoritmice ar putea emerge din dezvoltarea unor capacități concurente insidioase și intrusive de dimensiuni abuzive pentru livrarea serviciilor producătoare ale emoțiilor pe care consumatorii le caută în fond. Preferințele, gusturile, slăbiciunile, viciile, reacțiile consumatorilor vor fi modelate din ce în ce mai precis prin acumularea și procesarea de date, iar satisfacția va fi transmisă din ce în ce mai personalizat într-un context de toleranță crescută la stimuli. Este destul de plauzibil că resurse din ce în ce mai mari vor fi investite într-o industrie a publicității din ce în ce mai sofisticată și mai automatizată dar din ce în ce mai puțin capabilă să livreze rezultate.

Viitoruri distopice: Matrix

Dar logica transumanului poate fi nu doar una capitalistă ci și una autoritară. Îmbunătățirea corpurilor și emergența unei categorii de super-oameni este potențial nu doar la îndemâna bogăției ci și a puterii politice ca instrument de reproducere lărgită a puterii.

Oricum economia algoritmică este în co-dependență de politica algoritmică, atât prin aplicarea strategiilor de comunicare țintită pe bază de modele comportamentale dar mai ales printr-o extensiune greu de imaginat a sistemelor de supraveghere și predicție a comportamentului. Greu de imaginat un control democratic satisfăcător în condițiile în care toți algoritmii vor fi opaci.

Dacă piața poate fi modelată prin inteligență artificială de ce nu ar fi eficientizată și guvernarea prin proceduri specifice? Cu 30 de ani în urmă calculatoare pe care azi nu le-am instala nici într-o mașină de spălat inteligentă rulau jocuri de strategie care implementau de fapt simulatoare de societate. În 2020 Națiunile Unite recomandă guvernelor stabilirea politicilor guvernamentale și planificarea bugetelor cu ajutorul un simulator de politici bazat pe inteligență artificială dezvoltat de Programul de Politici Publice al Institutului Alan Turing din Londra[1] (Heaven, 2020). Oricât de atrăgătoare pare ideea nu putem să ignorăm faptul că tehnologia poate fi folosită nu doar pentru planificarea politicilor către îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului – cum propune ONU.

Pentru ca acest lucru să nu se întâmple este imperativ ca guvernarea să fie limitată de ceva autoritate. În democrațiile moderne această restrângere este aplicată de voința populară. Dar câtă încredere putem avea în voința populară exprimată de populații din ce în ce mai puțin capabile să înțeleagă lumea din jurul lor și din ce în ce mai controlabile atât prin instrumente de supraveghere ubicue care alimentează cu date un sistem de comunicare bazată pe modele predictive? Este capabilă umanitatea să iasă din pericolul distopiei gen Matrix sau mai degrabă Idiocracy?

Paradisul Omului 2.0

Să nu ignorăm însă aspectele pozitive ale acestor evoluții. Integrați în sisteme ubicue de monitorizare și îngrijiți de întregul aparat al lumii bazate pe mașini cu inteligență artificială, Omul 2.0, omul trans-uman, poate avea o viață pe care premodernii o asimilau paradisului iar modernii o disprețuiesc din neputință. Oamenii vor trăi vieți din ce în ce mai îndelungate și mai tihnite. Eliberați de multe alte obligații și de frica bolii sau a degradării generațiile viitoare se vor putea dedica celor mai plăcute îndeletniciri. Din punct de vedere filosofic pierderea libertății poate fi o catastrofă dar dintr-o perspectivă managerială și strict umană libertatea poate fi înțeleasă și ca un eufemism al responsabilității și efortului pe care fiecare individ sau colectivitate trebuie să le investească în gestiunea chestiunilor comune în societăți vulnerabile la risc și incertitudine. Din această perspectivă, multă lume ar fi de acord că libertatea este o povară. La fel cum, în curând, mașinile inteligente ne vor scuti de efortul de a le manevra, modelele predictive cu învățare automatizată și inteligența artificială ne pot elibera de stressul democrației. Societatea inteligentă o va înlocui poate pe cea democratică iar libertatea nu va mai fi înțeleasă ca dreptul la participarea la conflictul politic intern ci îndreptățirea de a contribui cu date la automatul care monitorizează și gestionează alocarea resurselor în societate.

Poate, pe de altă parte, că potențialul de reflecție nefolosit nu se va atrofia ci se va întreține prin dezbaterea critică a economiei și consumului pe bază de algoritm pe care o prefigurăm. Poate că se vor dezvoltat subculturi subversive care vor respinge programatic economia și guvernarea algoritmică într-un soi de reacție romantică – gen hippie – la mașinăria de optimizare gestionată, destul de probabil, de inteligență artificială și bazată pe modele cognitive și hormonale. Ar putea fi ascensiunea trans-umanismului momentul pentru o resurgență dialectică a umanismului și o nouă ocazie pentru o dezbatere globală despre om, responsabilitate și libertate, o atât de mult absentă conversație în ultimele trei decenii?

Sau poate că, eliberați de grija zilei de mâine – care nu înseamnă doar asigurarea pâinii, căldurii sau îngrijirea sănătății dar și participarea anxioasă la democrația locală aparent rudimentară, oamenii își vor dedica resursele abordării mai eficiente a riscurilor globale – proliferarea nucleară, încălzirea globală, pericolul pandemiilor și al infodemiilor, dispariția zilnică a zeci de specii de plante și animale ale căror habitat este distrus de oameni, poluarea etc. atât de greu de gestionat în cadrul instituțional primitiv al statelor naționale? Să ne imaginăm că puterea de măsurare și procesare într-o creștere extraordinară, în care capacitățile calculatoarelor cuantice nici măcar nu au fost încă luate în calcul în mod serios, va fi folosită pentru sprijinirea unei guvernări globale?

Epilog

Evident că predicțiile optimiste au fost formulate într-o notă ușor ironică. Vrem să fim pozitivi dar istoria ne învață mai degrabă să fim sceptici. Deocamdată știm că inegalitatea internă a statelor capitaliste este în creștere, că populismul și autoritarismul sunt pe val, că forțe puternice se opun globalizării și dau aripi politicilor naționaliste, că nimic nu pare să prezică un răspuns adecvat al umanității la criza climatică, că marile puteri încearcă să controleze internetul și dezvoltarea tehnologiilor cuantice cu obiective strategice mai degrabă belicoase decât umaniste, că oamenii sunt efectiv din ce în ce mai proști. Deocamdată Omul 2.0 este un prost fericit care își aprinde jointul cu fitilul aprins al calupului de dinamită.

Referințe

Bratsberg, B., & Rogeberg, O. (2018). Flynn effect and its reversal are both environmentally caused. Proceedings of the National Academy of Sciences, 115(26), 6674-6678.

Cochran, G., & Harpending, H. (2009). The 10,000 year explosion: How civilization accelerated human evolution. Basic Books.

Gamble, C. S., Gowlett, J. A. J., & Dunbar, R. (2014). Thinking big: the archaeology of the social brain. Thames & Hudson.

Heaven, Will Douglas (2020) The UN says a new computer simulation tool could boost global development, 29 mai 2020, https://www.technologyreview.com/2020/05/29/1002404/united-nations-computer-agents-simulation-boost-global-sustainable-development-goals/

Piketty, T. (2014), Capital in the 21st Century. Belknap.

Wrangham, R. (2009). Catching fire: how cooking made us human. Basic Books.