Intersecții 2024: Structuri și Dinamică. Explorând Multiplexitatea în Sociologia Contemporană
Conferința Societății Sociologilor din România
România se confruntă cu o densitate carcerală de peste 120 de deținuți la 100 de locuri de cazare în penitenciare. Înăsprirea recentă a legislației penale – prin creșterea numărului de infracțiuni pentru care nu se permit pedepse cu suspendare – a dus la agravarea aglomerării în închisori. Campania recentă a Ministerului Justiției de aducere în țară a fugarilor celebri nu a avut doar efecte pozitive, dincolo de beneficiile de imagine publică: țările europene de unde sunt extrădați acești fugari solicită și repatrierea cetățenilor români închiși în respectivele țări. Noi suntem obligați să îi primim și să le oferim condițiile prevăzute în acordurile europene, ceea ce duce la creșterea supraaglomerării penitenciarelor. În același timp, ritmul de construcție a noilor spații de detenție este încetinit de deficitul bugetar și accelerat doar de entuziasmul implementării reformelor din PNRR – un caz clasic de efecte perverse.
Pe de altă parte, știați că băncile comerciale din România nu au desfășurat niciodată o campanie de incluziune financiară pentru persoanele vulnerabile, deși există atât o directivă europeană, cât și o lege națională pentru stimularea incluziunii financiare? Statul nu a prevăzut sancțiuni pentru această indiferență, iar responsabilitatea socială clamată de anumite instituții financiare rămâne doar un slogan, în timp ce dobânzile pentru credite sunt de două sau trei ori mai mari decât în țările vecine.
Mai mult, România este țara cu cea mai mare rată de absolvenți de medicină din UE (peste 20 de absolvenți la 100.000 de locuitori anual), dar cu toate acestea ne confruntăm cu o criză acută de medici – peste 50% dintre doctorii din România fiind concentrați în doar șapte județe și în București. Cauzele nu se rezumă doar la condițiile precare din spitale sau la corupție și nepotism, cum se obișnuiește să se spună, ci și la faptul că mulți absolvenți aleg să își facă rezidențiatul în alte țări, unde admiterea este mai puțin strictă decât în România.
Acestea sunt doar câteva dintre ideile prezentate de cercetători, mulți dintre ei doctoranzi, la conferința Societății Sociologilor din România, care a avut loc la Universitatea din București, în ultimele două zile. Am considerat că merită să le împărtășesc, pentru că sunt relevante pentru politicile publice. Prima prezentare îi aparține lui Costin-Lucian Gheorghe, doctorand la Universitatea din București și judecător de supraveghere la penitenciar, a doua este de la Anca Monica Marin (ICCV) și Angelica Hârju (Banca Mondială), iar a treia îi aparține Marilenei Nicula, și ea doctorandă la ICCV.
Am participat și la prezentări cu un mult mai pronunțat caracter sociologic. De exemplu, au avut loc discuții interesante despre utilizarea ChatGPT de către studenți, subiect în care universitățile par să fie în dificultate, considerând frecvent utilizarea AI ca o problemă etică, în loc să recunoască faptul că pregătesc studenți pentru o lume a muncii în care astfel de tehnologii vor fi omniprezente. De asemenea, cercetarea Ralucăi Creangă de la Universitatea din București despre impactul boxelor inteligente a stârnit dezbateri semnificative despre relația noastră cu tehnologia, algoritmi și spațiul domestic, subliniind cum aceste dispozitive construiesc un ecosistem în care utilizatorii devin dependenți, oferind puțin, dar culegând cantități enorme de date.
Conferința a fost organizată pe secțiuni paralele, așa că am putut audia doar o mică parte dintre prezentări, dar din titluri și rezumate, multe altele păreau extrem de interesante. Voi lăsa programul conferinței în comentarii pentru cei interesați. Felicit organizatorii evenimentului – Hancean Marian-Gabriel președintele SSR, și Marian Preda rectorul Universității din București, în calitate de gazdă.
În final, o observație. Deși multe dintre prezentările conferinței sunt extrem de relevante pentru politici publice și interesele opiniei publice, iar programul conferinței fusese anunțat cu cel puțin o săptămână înainte, niciun politician și niciun reprezentant al presei nu au fost prezenți. Este un semn al separării nefericite dintre lumea științelor sociale și cea a decidenților politici. În cei patru ani de mandat parlamentar, am participat la numeroase dezbateri în Parlament pe teme importante – educație, consum de droguri, jocuri de noroc etc. – dar rar am întâlnit cercetători cu studii relevante pe subiectele discutate. Este o problemă majoră.
Această situație este generată, pe de o parte, de cercetători, care nu sunt motivați să își facă cunoscute rezultatele publicului larg sau decidenților politici, și, pe de altă parte, de politicieni care, adesea, nu se simt confortabil în prezența experților, care le pot demonstra că problemele sunt mult mai complexe decât par. Consecințele sunt grave: deși în școlile de științe sociale din România se realizează multe cercetări excelente aplicabile, politicile publice pe cele mai critice teme se elaborează adesea pe baza unor teorii nesubstanțiale, după intuiția decidenților sau în funcție de reacțiile emoționale pe termen scurt ale publicului, fără o analiză riguroasă a impactului pe termen lung.
LE Bine, aceeași senzație de inadecvare o ai și când participi la reuniuni politice în care singurele teme dezbătute furtunos sunt cele legate de împărțirea resurselor pentru canalizare/gaze/apă deși problema politică fundamentală este tocmai faptul că după zeci de ani de PHARE, fonduri structurale și PNDL-uri încă avem în România nenumărate localități fără canalizare sau fără rețea de apă.