Dăm startul celei de-a PATRA SESIUNI de STAGII DE PRACTICĂ!

În semestrul II al acestui an universitar, ne dorim ca și TU să faci parte din echipa noastră!

CUM? 

Dăm startul celei de-a PATRA SESIUNI de STAGII DE PRACTICĂ!


Pe parcursul unui an de zile, 15 studenți implicați și dornici să-și facă vocea auzită, și-au pus în practică cunoștințele specifice specializării lor, dar și competențele și abilitățile dobândite în activități extracurriculare, în cadrul diverselor activități ale cabinetului meu parlamentar.


La ce am lucrat împreună?


  1. Identificarea și monitorizarea subiectelor de pe agenda publică: Problemele și propunerile pe care ei le considerau cele mai relevante pentru tineri sau pentru societatea românească le-am analizat împreună și am încercat, apoi, să le transpun în cel mai potrivit instrument parlamentar pe care îl am la îndemână.
  2. Organizarea de întâlniri cu actori publici și nonguvernamentali de la nivel local: Cu reprezentanți ai autorităților publice din orașele și comunele bihorene - pentru ca ei să învețe ce înseamnă administrație publică și politici publice la nivel local; cu ONG-uri locale - pentru a lua contact, astfel, cu realizările, neajunsurile sau provocările cu care acestea se confruntă. Ne-am bucurat atunci când am identificat exemple de bune practici și am încercat să ajutăm sau să găsim soluții, uman sau legislativ, acolo unde era nevoie.
  3. Implicare în activitatea cabinetului parlamentar din circumscripție & vizită de studiu la Parlamentul României: Implicarea în activitatea curentă a unui cabinet parlamentar, participarea la audiențe și preluarea doleanțele cetățenilor, dar și observarea, la fața locului, a modului în care funcționează procesul legislativ în instituția fundamentală a democrației noastre - Parlamentul României, au reprezentat alte două obiective importate ale procesului lor de învățare și formare.


Și nu în ultimul rând, fiindcă dorința mea este ca tinerii de azi să dobândească atât COMPETENȚE ȘI DEPRINDERI CIVICE DEMOCRATICE, cât și abilități de LEADERSHIP, "Școala Informală de Lideri - Oradea" a fost creată pentru a le oferi un alt cadru în care ei să poată învăța tehnici, strategii și metode necesare pentru a deveni liderii de mâine.


1 an de zile, 3 stagii de practică în 3 formate diferite, adaptate profilului și preocupările stagiarilor mei! Care va fi formatul celui de-al patrulea stagiu de practică? Vă astept pe voi ca să îmi arătați!


Ești student la științe politice, sociologie, drept, comunicare sau jurnalism? Studiezi orice altceva în învățământul superior și ești interesat de bunul mers al cetății sau vrei să vezi cum se inițiază sau cum se schimbă o lege? Ori vrei să înțelegi cum se iau deciziile sau cum colaborează instituțiile în contextul provocărilor actualei crize energetice și de securitate? Sau să observi îndeaproape demersurile pe care autoritățile naționale sau locale le fac pentru a atinge jaloanele și țintele în materie de reforme și investiții necesare dezvoltării României, în contextul recuperării după criza COVID-19? Acum ai ocazia să aplici pentru A PATRA SESIUNE de stagii de practică pe care cabinetul meu parlamentar le oferă studenților!


Sunt profesor universitar și știu cât de important este pentru tineri să li se acorde încredere la început de drum și să învețe în contexte practice, alături de profesioniști din domeniu. Tocmai de aceea am hotărât, alături de colegii din cabinetul meu, ca, începând din anul 2022, să implicăm cât mai mulți tineri în activitățile parlamentare. Pe lângă dezideratul de a construi o carieră civică serioasă, ne propunem să le arătăm tinerilor din România că lucrurile chiar se pot schimba și că schimbarea e în puterea lor. Uită replicile din jur: "totul e politic, nu se poate face nimic, mai bine emigrezi". Hai să vezi și TU că se poate!


Locația: cabinetul parlamentar din Oradea + teren, dacă e cazul.


Perioada: Mai - iulie 2023.


Beneficii: la finalul stagiului vei primi o adeverință recunoscută la facultate, o scrisoare de recomandare, plus oportunități de colaborare și networking.


Pe durata întregului stagiu de practică vei fi asistat de consilierii cabinetului și vei semna și un contract de voluntariat pentru a te ajuta și mai mult în viitoarea ta carieră. Cariera ta profesională, sau de ce nu, cariera ta politică, poate începe împreună cu noi.


Cei interesați vor trimite un CV și o scrisoare de intenție la adresa: [email protected]. Termen pentru transmiterea aplicațiilor: 4 mai 2023. Interviul va avea loc în 5 mai, iar locurile sunt limitate.


Te aștept să fii o parte a schimbării!


Adrian Hatos folosește cookie-uri pentru o experiență mai bună de navigare. De îndată ce continuați turul, presupunem că acceptați politica privind cookie-urile. Aflați mai multe despre politica de utilizare a cookie-urilor pe care o folosim aici.