Stimați colegi,
Sunt încântat să am șansa de a vorbi despre un subiect important pentru viitorul cercetării și inovării în Europa, și anume Programul Orizont Europa. Cu un buget de 95.5 miliarde de euro, programul este motorul inovației europene.
Știm cu toții că diversitatea de idei înseamnă progres. Dar ce înseamnă acest lucru pentru regiunile mai puțin dezvoltate? Cum ne putem asigura că fiecare colț al Europei contribuie egal? Aici intervine „Widening”, un mecanism care se concentrează pe îmbunătățirea cercetării în zonele care nu atrag fonduri la nivelul mediei europene. Inițiativa este esențială pentru a asigura că toate regiunile Europei contribuie și beneficiază de avansul științific.
Să ne amintim de succesul programului Orizont 2020, ciclul anterior de finanțare, prin care țări precum România, Bulgaria sau Croația au înregistrat progrese notabile: reforme, noi parteneriate și rețele de cercetare extinse. România a experimentat o creștere de 25% în acordurile de finanțare semnate în primii doi ani ai Orizont Europa, față de ultimii trei ani din Orizont 2020.
Reflectând la succesul trecut, ne confruntăm acum cu o nouă provocare. Se discută în anumite medii despre posibilitatea eliminării componentei „Widening” din viitorul buget UE pentru cercetare. Această perspectivă este îngrijorătoare, având în vedere impactul pozitiv pe care programul l-a avut. Este clar că pentru a construi o Europă inovatoare avem nevoie de contribuția tuturor. Continuarea programul „Widening” nu este o opțiuni, ci o necesitate.
În fața acestei incertitudini, apelul nostru este clar și direct. Solicităm Comisiei Europene și partenerilor noștri să sprijine și să dezvolte programul „Widening”. Investind în cercetare și inovare, întărim Uniunea Europeană, făcând-o mai inovatoare și competitivă pe plan mondial.
Menținând programul „Widening” putem asigura că toate statele membre pot participa și beneficia de progresul în știință și tehnologie. Aceasta este o aspirație comună, care promite să aducă avantaje de lungă durată comunității noastre. Haideți să ne mobilizăm pentru a asigura viitorul cercetării în Europa!
Vă mulțumesc pentru atenție!