Știința voioasă a filmelor SF

Ați observat probabil că deschiderea cinematografelor după pandemie a adus o selecție de filme îngrozitoare. Cinematografia clasică pare a se sinucide iar singura opțiune rezonabilă este, deocamdată, să revezi filme mai vechi. Sau să citești despre ele, mai ales dacă ai rămas mai mult cu întrebări după ce le-ai văzut și/sau dacă vrei să fii deșteptul alfa la conversația de la bere despre filme SF și știință.

Am putea supraviețui pe Marte cu cartofi hrăniți cu propriile …reziduuri? Putem să readucem la viață dinozaurii sau măcar niște mamuți? Dar ar putea cimpanzeii să devină la fel de deștepți precum oamenii și la un moment dat să prea controlul în mod violent asupra Pământului? Trăim oare într-o simulare și dacă da, cum am putea să ne dăm seama de asta? E posibilă călătoria în timp? Ce pățești dacă intri într-o gaură neagră (și chiar este iubirea forța universală care le rezolvă pe toate?) etc.

Da, sunt teme pe care le exploatează filme SF cu buget și succes imens care au pus întrebări și curiozități științifice pe agenda opiniei publice populare. Și care de data asta au constituit pretextul pentru ca doi jurnaliști celebri în Marea Britanie deja specializați în popularizarea științei prin podcasturile Science(ish) disponibile la https://www.radiowolfgang.com/s/scienceish să scrie un volum de popularizare a științei. Iar dacă îl citești vei afla chiar colecția celor mai hot teme ale științei – mă rog, de la 2017, când a apărut volumul. Călătoria interstelară, găurile de vierme, teoria relativității, mult evoluționism cât să-l priceapă cele mai obtuze minți, teoria cuantică și teoria unificată a universului, tehnologia CRISPR de editare genetică, ș.a.m.d. își găsesc toate explicații aparent ușor de înțeles în volum, sau măcar justificări hazlii pentru faptul că unele dintre aceste teme nu le înțelege nimeni. Serios, putem să ne imaginăm că pricepem ce sunt superstringurile sau modelul multiverse al universului, dar matematica din spatele lor e chiar ermetică pentru majoritatea celor care zic că chiar se pricep.

Nu, nu vă speriați că am folosit cuvinte așa de grele. Volumul e foarte prietenos, chiar hazliu până peste poate. Nu doar pentru dialogurile imaginare sarcastice dintre autori dar și datorită detaliilor anecdotice care condimentează din abundență textul. (E o bună practică, cu potențialul de a face jurnalele științifice mai interesante pentru publicul larg. Glumeam. Standardul actual de scriere științifică este as dull as possible iar orice deviere de la el e inacceptabilă și anulează șansele de a avea publicat un articol ISI).

Știați că în 1982 doi cosmonauți (nu astronauți!) de pe stația Soiuz 7 au stat fără să-și vorbească aproape 7 luni pentru că nu se plăceau? Gândiți-vă bine dacă mai vreți să mergeți în expediția aia spațială.

Sau știați că în spatele filmului Interstellar este un celebru astrofizician, Kip Thorne care a folosit resursele de calcul de la studiourile din Hollywood pentru a simula o gaură neagră și chiar a publicat câteva articole în jurnale științifice prestigioase pe această temă pe baza acestor simulări? Se pare că o gaură neagră arată chiar ca în film. Kip a făcut o grămadă de bani din calculele alea și a și făcut punctaj ISI, spre deosebire de alți academicieni amărâți care dau câte un salariu pentru a li se publica articolul într-o revistă cu factor de impact. Aici am fost răutăcios.

Pe de altă parte, vă vine să credeți că toată echipa filmului Matrix a fost obligată să citească înainte de filmări Simulacre și simulări de Jean Baudrillard?

Și multe altele care o să facă această lectură plăcută și potrivită pentru vacanță. Unde mai pui că o să le puteți explica copiilor una alta despre știință.