Online vs prezență fizică în universități

Introducere: de la masajul virtual  la filosofia de salon

Vă puteți imagina predarea și învățarea eficientă la distanță, cu tehnologia actuală la îndemână în România, pentru kinetoterapeuți, sculptori, medici veterinari sau chirurgi? Evident că nici eu. Acolo unde formarea presupune și deprinderea unor abilități fizice iar instruirea presupune o componentă importantă de interacțiune sinestezică, însemnând că nu ajunge să vezi ce se întâmplă, trebuie și să auzi, să pipăi, să miroși, să manipulezi fizic obiecte șamd, sub coordonarea unui formator care îți arată prin exemplu concret procedurile, mișcările pe care trebuie să le înveți, co-prezența fizică a formatorilor și a instruiților este necesară. Chiar și cu tehnicile avansate de simulare sau realitate virtuală, genul acesta de învățare e cel mai eficient când se desfășoară prin practică efectivă în situații cât mai apropiate de cele naturale.

E justificat așadar ca pentru anumite specializări universitare revenirea la predarea cu prezență fizică să se facă cât mai repede.

Nu e nevoie de prea multă perspicacitate pentru a identifica la rândul lor domenii sau discipline în care prezența simultană a studenților și a profesorilor nu e necesară. Aproape toate disciplinele în care conținuturile se rezumă exclusiv la manipularea de simboluri sau concepte, și nu de obiecte, intră în categoria aceasta. Predarea matematicii, a filosofiei sau a majorității științelor sociale intră în categoria aceasta. Pentru aceste conținuturi, cursurile sau seminarele online folosind vreuna din multele soluții software disponibile ar trebui să fie suficiente pentru a obține rezultatele educaționale dorite. Documentele pot fi editate cooperativ, platformele de predare la distanță integrează diverse soluții pentru activități interactive, la clicuri distanță ai acces la bibliografie, teste, sala de curs, tablă pentru demonstrații șamd. Un seminar în care se discută un text de Foucault  ori Hayek sau se rezolvă probleme complexe de statistică s-ar putea desfășura poate chiar mai bine online – gândiți-vă doar la avantajele accesului rapid la referințe, aplicații sau la enciclopedii ori la platforme de muncă în grup. Dacă, de pildă, îi pui pe studenții prezenți în sala de seminar să facă același lucru la un ecran interactiv doar ai înlocuit ecranul laptopului cu proiectorul sau televizorul mare din sală.

Predarea online în universități: mituri contra fapte

Cu toate acestea, și în ciuda faptului că aproape toate instrumentele digitale necesare sunt acum la îndemână, iar profesorii au exersat intens în ultimii doi ani utilizarea lor, persistă în mediul academic concepția că predarea la sală nu are egal din punctul de vedere al eficienței pedagogice. Mai mult, predarea la distanță e afectată de tot felul de prejudecăți negative. Un coleg din Comisia de Învățământ a Senatului României chiar a sugerat într-o discuție informală că susținătorii învățământului online sunt „puturoși”. Evident că pentru miile de profesori care s-au străduit doi ani să se instruiască, să adapteze sau să elaboreze conținuturi și și-au ținut cursurile combinând diverse soluții software și echipamente, în care unii au investit resurse proprii, un asemenea apelativ ar fi foarte deranjant. În plus s-ar înțelege că „munca” și sârguința studentului și a profesorului se manifestă prin deplasarea până la sala de curs.

Puține sunt evaluările consistente pe tema eficienței reale a predării online în învățământul superior, dar cele disponibile contrazic prejudecata populară ilustrată mai sus. Ele indică faptul că predarea la distanță are o eficiență cel puțin egală cu cea cu prezență fizică pentru multe discipline și domenii. Aceste rezultate ne avertizează și asupra faptului că nu este corect să extrapolăm rezultatele obținute în evaluarea eficienței predării online în învățământul preuniversitar (vezi Hatos, 2019) pentru cazul învățământului terțiar.

Literatura de specialitatea recentă ne furnizează câteva exemple. O metaanaliză publicată prima oară în 2019, înainte de pandemie așadar, de Castro, M. D. B., și Tumibay, G. M. (2021) constată, după ce trece în revistă mai multe zeci de studii, că nu există dovezi empirice că predarea online ar fi mai puțin eficientă decât cea față în față. La o concluzie similară ajung prin analiza sistematică a literaturii Afrouz, R., și Crisp, B. R. (2021) pentru predarea asistenței sociale, caz în care autorii subliniază chiar printre ideile principale faptul că nu se poate face alegerea între predarea online și cea față în față doar în baza prejudecății că predarea față în față este superioară.

Să nu uităm de costuri, dar nici de impact

Am putea intra într-o discuție foarte lungă despre cauzele posibilei ineficiențe, dacă aceasta există, a predării la distanță chiar și în domenii unde prezența fizică nu ar trebui să fie un avantaj. Argumentele invocate ar varia de la lipsa de bunăstare psihologică, cauzată de izolare și absența dimensiunii fizice a interacțiunilor, la neadaptarea conținuturilor și a modalităților de livrare la noile medii până la diviziunile digitale care afectează studenții și care se adaugă altor inegalități.

Dar pentru că dovezile serioase de până acum nu sunt consistent în favoarea predării online dar nici în favoarea celei tradiționale, cred că discuția și alegerea ar trebui urgent să depășească nivelul lozincilor (predarea online nu e bună și nu mai discutăm vs trebuie să digitalizăm societatea așa că vom continua cu predarea online) și să atingă și problematica costurilor și a impactului, nu doar e efectelor educaționale.

Dacă miza este pe socializare, pe formarea rețelelor sociale, inclusiv a colegiilor invizibile (rețele durabile de specialiști care constituie comunități de practică și consacrare informală), pe întreținerea ecosistemelor socio-economice din jurul universităților (cafenele, restaurante, servicii culturale, instituții sportive, închirieri de cămine, locuințe etc.) atunci opțiunea este clar în favoarea învățământului cu predare față în față. O astfel de orientare îi avantajează pe studenții tradiționali domiciliați în centrele universitare și pe cei cu venituri semnificative pentru care este fezabilă acoperirea costurilor de cazare, întreținere și transport.

Dacă pe decidenți îi interesează însă accesul la educație pentru studenții ne-tradiționali (cei care au obținut bacalaureatul de ceva vreme și sunt deja angajați) și cei din anumite categorii dezavantajate pentru care participarea la studenția tradițională este dificilă, atunci predarea online sau măcar anumite soluții hibrid trebuie avute în vedere. În plus, costuri semnifică și timpul necesar deplasării dar și costurile de oportunitate ale renunțării la anumite activități (de exemplu o mamă care își supraveghează copilul bolnav și care poate participa, totuși, la cursuri online), iar reuniunile online reduc aceste costuri sporind așadar participarea.

Concluzie: ar fi ciudat să fi predat doi ani online și să nu rămânem cu ceva

Am traversat cei doi ani de pandemie experimentând suficient instrumentele de predare la distanță încât să ne formăm o opinie despre avantajele și dezavantajele lor. În mod clar, predarea online nu este catastrofa pedagogică pe care o clamează unii și, prin faptul că facilitează accesul la activitățile de curs și seminar, este o variantă foarte atrăgătoare pentru viitorul învățământului superior. Pentru a nu pierde beneficiile predării online, precum și resursele investite în aceasta în ultimii 2 ani, este necesar, în opinia mea, să armonizăm rapid sistemul nostru normativ pentru a permite universităților să prevadă continuarea activității online, măcar în varianta ei hibridă în care a funcționat în ultima perioadă a pandemiei. Viitorul învățământului este oricum online, și nu este totuna dacă întâmpinăm viitorul acum sau îl mai amânăm câțiva ani din motive meschine.


Referințe

Afrouz, R., & Crisp, B. R. (2021). Online education in social work, effectiveness, benefits, and challenges: A scoping review. Australian Social Work, 74(1), 55-67.

Castro, M. D. B., & Tumibay, G. M. (2021). A literature review: efficacy of online learning courses for higher education institution using meta-analysis. Education and Information Technologies, 26(2), 1367-1385.

Hatos, A. (2019). The Impact of digitalization on educational achievement: A literature review from a sociological perspective. Calitatea vieţii, 30(1), 3-16.

Adrian Hatos folosește cookie-uri pentru o experiență mai bună de navigare. De îndată ce continuați turul, presupunem că acceptați politica privind cookie-urile. Aflați mai multe despre politica de utilizare a cookie-urilor pe care o folosim aici.