Metodologiile de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar

Adresată:   

Doamnei Ligia DECA - Ministrul Educației

Din partea: Senator Adrian HATOS

Circumscripția electorală: Nr. 5, BIHOR

Grup parlamentar: PNL

Ședința Senatului din data de: 8 februarie 2023


Obiectul întrebării: Metodologiile de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar

Stimată Doamnă Ministru,


În ultima perioadă opinia publică a devenit conștientă de problemele de personal din sistemul public de învățământ preuniversitar. Din ce în ce mai puțini tineri absolvenți de învățământ superior, mai ales dintre cei care au absolvit programe din domeniile STEM, aleg o carieră în învățământul preuniversitar și, în același timp, mulți dintre cei care la un moment dat au avut contracte pe perioadă determinată renunță la posibilitatea de a avea o carieră didactică, nu doar din cauza salarizării nemotivante dar și din cauza diversele obstacole de natură procedural-administrativă pe care materializarea unei astfel de opțiuni le incumbă. 

Una din aceste fricțiuni în procesul de recrutare a tinerilor absolvenți de studii superioare în învățământul preuniversitar este necorelarea calendarului de mobilitate, mai exact al calendarului de titularizare cu cel al susținerii examenelor de licență în universități. Datorită faptului că în unele universități examenul de licență se desfășoară după cel de titularizare, o parte a absolvenților unei promoții nu pot ocupa posturi în învățământul preuniversitar imediat după absolvire ceea ce determină o reorientare către alte cariere și, în cele din urmă, pierderea lor dintre posibilii candidați pentru titularizare. O altă consecință neplăcută a acestei necorelări este faptul că, în încercarea de a veni în întâmpinarea solicitărilor absolvenților proprii de a li se facilita participarea la examenul de titularizare, universitățile sunt nevoite să adopte în fiecare an derogări de la calendarele proprii de desfășurare a activităților didactice. 

Exemplificăm cu situația din anul universitar 2023-2024 de la Universitatea din Oradea, precizând că situația este similară la toate universitățile din țară: 

  1. Metodologia cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2023-2024, publicată la 14.12.2022, la Anexa 19, pag. 134, pct 9, lit e și j, prevede perioada 5-7 iulie și în mod excepțional data de 12 iulie 2023 pentru înscrierea la concursul de titularizare a absolvenților promoției 2023
  2. Conform structurii anului universitar 2022-2023 (ani terminali),aprobată prin hotărâre a Senatului universitar în 25.11.2021, perioada examenului de licență corespunzătoare programelor de studii de 14 săptămâni de activitate didactică pe semestrul II este 10.07.2023-16.07.2023. Calendarul respectă toate normativele naționale, inclusiv standardele ARACIS pe domenii, care impun în semestrul al 2-lea 14 săptămâni de activitate didactică la multe domenii. 

Fără modificarea structurii anului universitar, absolvenții din acest an universitar care susțin examene de licență nu se pot înscrie la examenul de titularizare. 

În acest sens, vă adresez respectuos următoarele întrebări: 

  1. Ce măsuri concrete aveți în vedere, în ceea ce privește elaborarea viitoarelor Metodologii de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar, pentru a nu se mai produce astfel de necorelări?
  2. Ce măsuri aveți în vedere, în general, pentru atragerea tinerilor absolvenți de studii superioare către o carieră în învățământul preuniversitar?


Vă mulțumesc!

Solicit răspuns scris.


Cu stimă,

Adrian HATOS

Senator PNL

Circumscripția electorală nr. 5 – BIHOR


Răspunsul poate fi consultat aici.


Adrian Hatos folosește cookie-uri pentru o experiență mai bună de navigare. De îndată ce continuați turul, presupunem că acceptați politica privind cookie-urile. Aflați mai multe despre politica de utilizare a cookie-urilor pe care o folosim aici.