Legile educației România Educată: în locul reformelor propagandistice, îmbunătățiri graduale și durabile

Legile educației România Educată: în locul reformelor propagandistice, îmbunătățiri graduale și durabile


Am participat de la început la dezbaterile din cadrul programului România Educată și, iată, până la capăt, în calitate de membru al Comisiei de Învățământ a Senatului României. Am fost implicat în redactarea proiectelor de lege în mai multe etape și pot spune cu mâna pe inimă că atât proiectul România Educată cât și cele două legi de abia votate în Senatul României sunt bune.


Nu este o evaluare de politruc pe linie cu punctajul de partid și nici vreun simptom de sindrom Stockholm.


Înțeleg faptul că actorii politici care au rămas fixați într-un narativ al urgenței și al transformărilor radicale sunt nemulțumiți atât de proces cât și de rezultat. După mai bine de 7 ani de discuții cu zeci de mii de reprezentanți ai tuturor părților interesante, nici raportul România Educată nici aceste legi nu vin cu propuneri de transformare radicală a sistemului de învățământ. Și, atunci, ce folos, spun criticii?


Celor care sunt, astfel, nemulțumiți le semnalez câteva beneficii imense care nu puteau fi obținute altfel decât prin acest masiv, prudent și îndelungat proces de dezbatere publică:

1. Educația națională a devenit subiect prioritar pe agenda publică. Față de deceniile anterioare, misiunea, problemele și arhitectura au devenit unele dintre temele majore pentru noi ca națiune. România a devenit, în sfârșit, o națiune care se preocupă acut de educație.

2. Am reușit să identificăm și să construim consens în jurul principalelor probleme ale educației din România. România a devenit nu doar o națiune care discută intens despre școală, dar în care problemele acesteia sunt identificate în feluri consonante cu dezbaterile europene și internaționale în domeniu. De când se discută despre alfabetizarea funcțională în România, despre internaționalizare sau despre rostul formării la nivel doctoral?

3. Avem șansa, ca națiune, ca urmare a consensului stabilit în jurul problemelor, să ne coalizăm în jurul soluțiilor pentru a găsi resursele de care acestea au nevoie.


În ceea ce privește Legile (282 și 283/2023) vă sfătuiesc să le studiați cu atenție pentru a căuta „bombe”, „șopârle” și alte lucruri pe care unii își închipuie că politicienii le-au plasat acolo. Nu le veți găsi. Ca unul care am stat în ședințe maraton în comisie timp de 6 zile pe aceste legi veți vedea că nu există nimic pervers în legi.


Intervențiile prevăzute de lege sunt graduale, realiste și fezabile. Sunt rezultatul nesfârșitelor analize și dezbateri, a cumpănirii atente a resurselor. Filosofia și organizarea educațională românească nu vor suferi o deviație bruscă, ceea ce e corect, având în vedere că orice traumă colectivă are capacitatea de a genera reacții de rezistență exponențiale. Am scris pe larg, de altfel, despre îmbunătățirile aduse de legi în articolul meu de pe pagina mea web: https://hatos.ro/articol/dezbaterea-in-comisia-de-invatamant-a-senatului-romaniei-a-legilor-educatiei .


Datorită intensității emoției publice pe care le generează, două chestiuni din lege merită amintite în final: admiterea la liceu și mandatele rectorilor.


Știți că m-am exprimat public împotriva admiterii la liceu în variantele vehiculate inițial. Ideea ca școlile cele mai „bune”, colegiile centenare, să își organizeze admiteri separate pentru a-și recruta clienții, mi s-a părut inacceptabilă. Varianta de admitere pe baza unui examen standardizat, organizat de Minister, consecutiv evaluării naționale, pentru maximum o jumătate din locuri, așa cum apare acum în Legea Învățământului Preuniversitar, este însă una care chiar soluționează unele probleme ale tranziției de la gimnaziu la liceu. În primul rând, ar permite o mai bună distribuire spre filiere și profiluri în funcție de interese și abilități, în condițiile în care evaluarea bazată strict pe română și matematică poate genera accidente de distribuire (un elev strălucit la matematică poate pica intrarea la o clasă foarte competitivă de mate-info datorită unei note mai mici la română). În al doilea rând, știm toți că măsurarea a ceva atât de complex precum acumulările cognitive ale elevilor este cu atât mai fidelă cu cât itemii sunt mai mulți. Din punctul acesta de vedere, două probe sunt ceva (vedeți doar statistica anuală a contestațiilor) în timp ce alte câteva scad dramatic posibilitatea de eroare. Practic, soluția adoptată de Senat este o versiune parțială a unei propuneri de extindere a Evaluării Naționale (inclusiv fostul ministru Funeriu a sugerat o astfel de variantă) iar efectele ei vor depinde și de implementarea concretă - nu e totuna, de exemplu, dacă vor fi clase întregi admise prin această dublă examinare sau doar o parte din formațiunile de studiu.


În ceea ce privește mandatele rectorilor lucrurile sunt destul de simple. Discuția nu este despre limitarea numărului și duratei mandatelor, ci despre limitarea prin lege a mandatelor actualilor rectori. Înțeleg că în numeroase universități sunt colegi nemulțumiți de actualele structuri de conducere dar nu cred că legea ar trebui făcută pentru a rezolva prin căi administrative astfel de probleme. Dacă există potențial și masă critică pentru a produce schimbarea, legea le permite să se mobilizeze în alegerile academice de anul viitor și să câștige alegerile și să soluționeze această chestiune. Să fim realiști, schimbarea puterii depinde în mult mai mare măsură de implicarea directă în competițiile electorale academice a fiecăruia decât de prevederile din lege privind mandatele. În cazul în care nemulțumiții rămân pasivi, înlăturarea prin forța legii a unei persoane nu garantează deloc îndepărtarea unei anumite structuri de putere.


Adrian Hatos folosește cookie-uri pentru o experiență mai bună de navigare. De îndată ce continuați turul, presupunem că acceptați politica privind cookie-urile. Aflați mai multe despre politica de utilizare a cookie-urilor pe care o folosim aici.