Jean-François Braunstein și analiza critică a ideologiei woke

Am văzut pe social media mai multe recomandări pentru volumul lui Jean-François Braunstein, dar aproape toate dădeau doar o apreciere general-pozitivă, fără a intra în detalii privind conținutul cărții.

Apărută fiind în România după alegerea lui Trump la Casa Albă, recunosc că am avut rețineri vis-a-vis de carte: mișcarea woke e o problemă, dar, comparativ cu ea – și în opoziție, de fapt, cu ea – dezastrul Trump mi s-a părut o chestiune mult mai gravă. Am cumpărat cartea de ceva vreme, dar a zăcut într-un colț, din motive să-i zicem politice.

Procrastinând de la alte chestiuni, academice mai ales (peer-review-uri la reviste, un raport la care lucrez și sarcini administrative insuportabile), am citit cartea și am descoperit un eseu cu o bogăție de idei și inspirație tipică pentru French Theory, pe care autorul o apără cu un patriotism revoluționar iluminist tipic în volum.

Braunstein – profesor de filosofie la Sorbona – ne propune un eseu clar, logic, în care deconstruiește principalele direcții ale ideologiei woke (progresismul radical): teoria genului, teoria critică a rasei și teoria intersecționalității, indicându-le originile intelectuale și asocierile de idei, pentru a reliefa implicit câteva concluzii surprinzătoare cu privire la această tendință militantă radicală occidentală:

1. Este surprinzător cum foarte multe dintre caracteristicile definitorii ale ideologiei woke le reflectă, în oglindă, pe cele ale mișcărilor autoritare de dreapta gen MAGA – ostilitatea împotriva rațiunii și a științei, relativismul epistemic și teoria postadevărului, lipsa îndoielii, dar și chiar lipsa simțului umorului. Citind descrierile generale ale wokismului făcute de Braunstein, m-a izbit cum caracterizarea acesteia poate fi aplicată bine-mersi discursului trumpist sau celui georgist.

2. Ideologiile woke sunt în mod fundamental anti-raționaliste: ele neagă știința, obiectivitatea, individualismul și universalismul cunoașterii. Concepte precum „adevăr obiectiv” sunt înlocuite cu „adevăr situat”, iar drepturile omului și egalitatea sunt înlocuite cu „echitate de rasă”, în care primează discriminarea pozitivă (sau negativă).

Prin negarea determinismului biologic, inclusiv a celui genetic, ideologia woke poate fi asociată cu transumanismul, iar prin teoria intersecționalității se neagă rolul individului de agent actant, el fiind total determinat în calitate de ființă socială.

Teoriile woke se contrazic adesea, iar între diversele aripi există numeroase conflicte, uneori insurmontabile (de ex. între mișcarea trans și feministe), ceea ce denotă caracterul frecvent incoerent al ideologiei. Revenind la anti-raționalismul sau anti-iluminismul woke, este clar că, în ciuda apelativului de „progresism” (ciudat apelativ, având în vedere că progresiștii contestă ideea de progres, ca fiind una care exprimă hegemonia bărbatului alb), avem de-a face cu un tip interesant de neo-reacționarism sau neo-romantism.

3. Unul din firele roșii ale argumentației lui Braunstein este de a sublinia faptul că ideologiile woke au o natură religioasă (prin iraționalitate, dogmatism, practici ritualice etc.), dar chiar și origini religioase.

Din acest punct de vedere, wokismul este, în mod clar, o religie seculară, la fel ca naționalismul sau mișcările neo-fasciste. Mai mult, merită investigate sursele intelectuale ale teoreticienilor „progresiști” în gânditorii neo-protestanți nord-americani.

De altfel, lucrarea filosofului francez susține explicit, cu diverse argumente – pe care un teolog le poate aprecia mai bine decât mine – faptul că mișcarea woke este de origine puritană post-protestantă.

Inclusiv apelativul mișcării – woke – trimite cu gândul la diversele „treziri” religioase specifice neoprotestantismului (awakenings). Evident că nu putem să nu ne gândim și la „trezirea în conștiință” despre care ne vorbea în mod repetat Georgescu.

4. O altă teză implicită a textului este că, în ciuda caracterizărilor din partea oponenților ignoranți, mișcarea woke nu are nimic de-a face nici cu marxismul și nici nu datorează intelectual, într-o măsură semnificativă, liniei de gândire care se cheamă Teoria Franceză (Derrida, Althusser, Foucault).

Chiar dacă obiectivitatea autorului textului s-ar putea să fi avut de suferit, sunt în mare măsură de acord cu aceste puncte de vedere: apelative de tipo „sexo-marxism” sau „cripto-marxism” au fost aplicate „progresismului” de către detractori din alte zone ale gândirii reacționare, probabil pentru a semnaliza către publicul conservator anti-marxist.

În realitate, militanții woke din campusurile americane au fost aproape în totalitate preocupați de lupta împotriva hegemoniei bărbatului alb, de eliberare sexuală sau de gen, neobservând prea mult tragediile sociale care se întâmplau sub nasul lor (de exemplu sărăcia din Rust Belt, locul unde Trump a fost votat cu entuziasm de clasa muncitoare americană pauperizată).

Iar apelul la jargonul și citatele marxiste sau post-structuraliste „dă bine” în lumea academică, pe de altă parte. Te face să pari intelectual chiar dacă tu combați intelectualismul hegemonic. Deloc contradictoriu, nu-i așa?

5. În final, Braunstein are și o explicație funcționalistă pentru succesul ideologiei woke în universitățile americane: a redat un statut important și o poziție celor din zona studiilor umaniste (filosofie, studii literare) în condițiile unui declin accentuat până prin anii ’80.

Nu doar că a generat noi specializări universitare în zona umanioarelor (gender studies, queer studies, colonial studies etc.), dar a dus și la crearea unor locuri de muncă dedicate, precum inspector de diversitate sau de egalitate de gen. Dar asta cu banii și puterea e partea sordidă a poveștii.

Nu mi-a plăcut în eseul filosofului francez, publicat în 2022 în original, un oarecare entuziasm – mascat ce-i drept – față de Trump și de ceea ce reprezintă el.

E adevărat că Trump și mișcarea MAGA, la fel ca multe mișcări de extremă dreaptă contemporane, își justifică acțiunile ca fiind reacții la excesele woke. La fel cum și Hitler și-a justificat deciziile criminale prin necesitatea de a lupta împotriva bolșevismului.

Este evident suicidar, însă, să înlocuiești un autoritarism cu altul sau un iraționalism cu altul. Sunt curios ce ar scrie Braunstein acum despre MAGA.