Încadrarea în grad și tip de handicap a persoanelor adulte cu handicap

Adresată:   

Domnului Marius-Constantin BUDĂI - Ministrul Muncii și Solidarității Sociale

Din partea: Senator Adrian HATOS

Circumscripția electorală: Nr. 5, BIHOR

Grup parlamentar: PNL

Ședința Senatului din data de: 15 februarie 2023


Obiectul întrebării: Încadrarea în grad și tip de handicap a persoanelor adulte cu handicap


Stimate Domnule Ministru,


Legea nr. 448/2006  republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, Alineatul 1, prevede că persoanele cu handicap beneficiază de drepturi pe baza încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul de handicap. Încadrarea în grad şi tip de handicap a copiilor cu handicap se face de comisia pentru protecţia copilului, în timp ce încadrarea în grad şi tip de handicap a adulţilor cu handicap se face de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Atât comisiile pentru protecţia copilului, cât și comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap reprezintă organe de specialitate ale consiliilor judeţene, respectiv ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. 

Conform legislaţiei în vigoare, termenul de valabilitate al certificatului de încadrare în grad de handicap la copii se stabilește în funcție de situația concretă a copilului și nu este determinat de termenele de valabilitate ale documentelor de evaluare anexate cererii de evaluare complexă și încadrare în grad de handicap (Ordinul nr. 1.472/20.539/2022 privind modificarea și completarea Ordinului Ministrului Sănătății și al Ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, Articolul 23, Alineatul 1, litera a). Termenul de valabilitate al certificatului de încadrare în grad de handicap la copii se stabileşte în funcţie de criterii medicale specifice. 

Astfel, potrivit Legii nr. 185 din 1 iulie 2021 şi a Normelor de Aplicare publicate în Ordinul nr. 1.472/20.539/2022, Comisia pentru protecţia copilului eliberează un certificat de încadrare valabil până la vârsta de 18 ani în cazul în care copilului cu dizabilități îi sunt eliberate, consecutiv, două certificate de încadrare în grad de handicap grav, fiecare având termenul de valabilitate de 2 ani: “acordarea a două certificate consecutive cu gradul de handicap grav cu durata de 2 ani fiecare și, în acest caz, termenul de valabilitate al celui de-al treilea certificat este până la 18 ani, dacă bolile întrunesc criteriile biopsihosociale specifice prevăzute în nr. 4” (Ordin nr. 1.472/20.539/2022, Articolul 23, Alineatul 1, litera d).  

Stabilirea criteriilor biopsihosociale specifice care stau la baza eliberării unui certificat de încadrare în grad de handicap cu termen de valabilitate până la 18 ani, introducerea necesității consemnării gradului grav în certificatul de încadrare, precum şi introducerea listei bolilor care fac improbabilă supraviețuirea până la vârsta de 18 ani și pentru care copilul necesită îngrijiri paliative pentru care se acordă certificat de încadrare în grad de handicap până la vârsta de 18 ani fac parte din prevederile Ordinul nr. 1472/20.539/2022). 

De asemenea, Ordinul prevede că în situaţia împlinirii vârstei de 18 ani, termenul de valabilitate poate fi mai mic de 6 luni şi mai mare de 2 ani, fără însă a depăşi 2 ani şi 6 luni. 

În acest context se pune întrebarea, ce se întâmplă cu tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi dacă beneficiază în continuare de îngrijirea necesară? Întrebarea este cu atât mai importantă cu cât statisticile în domeniu arată o scădere semnificativă a numărului persoanelor cu dizabilităţi de 18-19 ani, comparativ cu grupa de vârstă 15-17 ani. Astfel, la 30 iunie 2020, aproximativ 8000 de băieţi şi 7000 de fete erau încadrate în rândul persoanelor cu dizabilităţi, în timp numărul tinerilor de 18-19 ani este de mai puţin de jumătate (aproximativ 4000 de persoane de sex masculin şi 3500 persoane de sex feminin). În 30 iunie 2021, numărul tinerilor de 18-19 ani se păstrează la aceleaşi valori (aproximativ 4000 de persoane de sex masculin şi 3500 persoane de sex feminin), datele statistice semnalând aceleaşi discrepanţe. Având în vedere că pentru minori este vorba de cohorte de 3 ani, iar pentru majorii de 18-19 ani avem cohortă de 2 ani, iar cohortele mai tinere sunt de obicei ca număr total de indivizi (total persoane cu vârsta respectivă) mai mici în număr de persoane decât cele mai în vârstă, raportul de aprox. 2:1 reflectă o probabilitate mult mai mică de a fi încadrat în rândul persoanelor cu dizabilități în cazul celor trecuți de 18 ani decât în cazul minorilor (un raport de 1,5:1 ar fi fost de așteptat, poate chiar mai mic având în vedere că multor tineri de peste 18 ani le este valabilă încă încadrarea în grad de dizabilitate primită de la comisia pentru copii). 

Datele menţionate sunt publicate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi. 

Din aceste date reiese faptul că după împlinirea vârstei de 18 ani, odată cu expirarea încadrării în grad și tip de handicap, fie unele persoane nu mai solicită reînnoirea încadrării în grad și tip de handicap, fie comisiile pentru adulți acordă mult mai selectiv această încadrare, fie o combinație a acestor doi factori. Indiferent de explicație, reducerea drastică a numărului de persoane încadrate în rândul persoanelor cu dizabilități după trecerea pragului de 18 ani reprezintă o anomalie, motiv pentru care vă adresăm următoarea întrebare:

  1. Cum explicați această anomalie?
  2. Ce măsuri ia ANPDP ca evaluarea în grad și tip de handicap să fie consistentă, indiferent de vârsta persoanei, astfel încât, la aceeași problemă, decizia să fie similară, indiferent de comisia care realizează evaluarea?


Vă mulțumesc!

Solicit răspuns scris.


Cu stimă,

Adrian HATOS

Senator PNL

Circumscripția electorală nr. 5 – BIHOR


Răspunsul poate fi consultat aici.


Adrian Hatos folosește cookie-uri pentru o experiență mai bună de navigare. De îndată ce continuați turul, presupunem că acceptați politica privind cookie-urile. Aflați mai multe despre politica de utilizare a cookie-urilor pe care o folosim aici.