Doctoratul românesc fața cu anti-intelectualismul
În țara noastră, sporul de doctorat e o recompensă necondiționată care, în forma sa românească, este mai degrabă o excepție în partea asta de lume. E adevărat că și în țări precum Croația sau Israel angajații din sectorul public deținători ai titlului științific de doctor primesc suplimente la salariu (de ex. 15% în plus), dar în majoritatea Europei Occidentale, sau în SUA, așa ceva nu există.
Pe de altă parte, este clar că doctoratul a fost folosit în România în ultimele decenii și pentru rute profesionale alternative, cu potențial de a distorsiona competiția corectă în sistemul public. La un moment dat, de exemplu, admiterea la doctorat înlocuia intrarea la rezidențiat pentru cei din medicină. Sau doctoratul este echivalat cu gradul 1 în învățământ, deși o analiză simplă arată că sporul de grad 1 este mai mare decât sporul de doctorat. Bine că nu se putea face și echivalarea în sens invers....
Cazurile românești răsunătoare de fraudare a procesului doctoral din perioada de expansiune a învățământului superior (inflație, adică devalorizare) arată dezvoltarea legăturilor corupte dintre componente ale elitei academice și ale elitei politice sau administrative. Profitând de relațiile cu mediul academic, mulți membri reali sau aspiranți ai establishmentului și-au achiționat prin fraudă titlul de doctor, care e nu doar o garanție a unei posibile cariere universitare dar și un simbol de status. Dar, evident, că nu arunci copilul din lighean odată cu apa murdară din lighean.
Revenind la bani, chiar dacă aiurea în Europa nu există un supliment de salariu acordat automat pentru deținătorii titlului de doctor angajați la stat, există altceva: de exemplu încadrarea pe trepte de salarizare superioare, sau acces la poziții de elită în anumite sectoare.
Germania este probabil țara care respectă cel mai mult titlul de doctor. În companii precum Siemens, BASF sau Bayer, este extrem de dificil să ajungi în top management fără un doctorat. Titlul este purtat cu mândrie și pe cărțile de vizită din afara universității. Mașina mea germană m-a întrebat dacă să mă apeleze cu Dr. (sau Mr.). Acum sunt Dr. Hatos in mașină.
Sistemul franțuzesc al Grandes Écoles și parteneriatele public-private (programul CIFRE) fac ca doctoratul să fie motorul inovației în companiile mari de inginerie și tech din Hexagon.
La fel, în Țările Nordice (Suedia, Danemarca) există conceptul de „Industrial PhD”, unde cercetarea se face direct în interiorul unei companii, diploma fiind un bilet direct către poziții de conducere în R&D.
Părerea mea este că sporul de doctorat ar trebui inclus în salariul de bază și că ar putea să fie introdus ca și condiție pentru avansarea în poziții de vârf în diverse domenii ale managementului public. Faptul că actuala tăiere a sporului nu este compensată cu ceva măsură de genul celor expuse mai sus nu arată doar faptul că în opinia legiuitorului doctoratul nu are aproape nici o utilitate, indiferent de specializare sau de domeniul în care activează deținătorul acesteia ci reflectă și anti-intelectualism care este din ce în ce mai strident în gesturile și în opiniile actualului guvern.