În a doua jumătate a lunii ianuarie, senatorul PNL Adrian Hatos a avut o întrevedere oficială cu Lucian Crișan, viceprimarul comunei Popești. Principalele teme abordate au fost perspectivele și inițiativele politice pentru comunitate, administrația publică și educația.
„Am avut posibilitatea de a sta de vorbă cu domnul senator Adrian Hatos despre perspectivele și inițiativele politice pentru comunitatea noastră. Senatorul, reprezentant al circumscripției noastre, s-a arătat deschis la dialog și la împărtășirea viziunii sale pentru viitor”, a declarat viceprimarul Lucian Crișan într-o postare publicată pe o rețea de socializare
În cadrul întrevederii, senatorul Hatos a subliniat că investițiile în infrastructură, educație și sănătate ca mijloace esențiale pentru dezvoltarea durabilă a comunității.
„Suntem hotărâți să aducem schimbările necesare pentru a sprijini creșterea economică și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor noștri. Infrastructura este un pilon fundamental, iar noi vom face tot posibilul pentru a atrage investiții pentru modernizarea drumurilor și a rețelelor de utilități”, a precizat senatorul.
Senatorul Hatos a vorbit, de asemenea, despre preocupările legate de sistemul de învățământ și a subliniat importanța educației pentru viitorul tinerilor noștri: „Învățământul este cheia succesului pentru comunitatea noastră. Trebuie să ne asigurăm că elevii noștri au acces la resursele necesare pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a-și construi viitorul aici.”
Tot în cadrul întrevederii, senatorul PNL a vizitat Liceul Tehnologic din Popești și a purtat discuții cu conducerea acestuia:
„La Liceul Tehnologic Nr. 1 Popești, un liceu care anul acesta sărbătorește 60 de ani de existență, am avut, împreună cu domnul viceprimar, o întrevedere cu conducerea liceului, în care am discutat despre provocările actuale ale învățământului tehnologic în mediul rural.
Scăderea constantă, în ultimii ani, a numărului de elevi, dar și lipsa interesului elevilor pentru a urma specializări - precum industrie textilă și pielărie sau electromecanică - în condițiile absenței de locuri de muncă în aceste domenii, în zonă, sunt câteva dintre problemele cu care se confruntă Liceul Tehnologic din Popești.
Împreună cu domnul director Ioan Giarca, cu domnul director adjunct Marius Inhezan și cu doamna profesor Edit Paniti, consilier local și președinte al Comisiei de învățământ din Consiliul Local al comunei Popești, am vizitat laboratoarele de croitorie, mecanică și electrotehnică ale Liceului, în care își dobândesc, în acest moment, competențele specifice specializării lor, 68 de elevi”, a notat senatorul într-o postare publicată pe o rețea de socializare.
„Pentru viitor, dezvoltarea învățământului dual reprezintă o alternativă pe care conducerea Liceului o are în vedere, iar în discuția pe care am avut-o și cu domnul viceprimar Lucian Crișan, Primăria sprijină demersurile Liceului privind găsirea de investitori care să facă posibilă dezvoltarea învățământului dual în comună.
Învățământul profesional, inclusiv cel dual, consider că reprezintă o oportunitate, atât din punct de vedere economic, cât și al formării de specialiști pentru noile locuri de muncă create de investitori, în mediul rural, cu atât mai mult acolo unde există, deja, experiență și expertiză, și pe care am toată disponibilitatea de a îl susține și pe viitor”, a specificat Adrian Hatos.
„Această întâlnire a oferit o imagine clară despre perspectivele domnului senator Hatos față de nevoile comunității noastre. Pe măsură ce inițiativele politice se conturează în anii următori, este evident că acesta este dedicat dezvoltării comunității noastre și că va continua să lupte pentru interesele noastre la nivel legislativ”, a opinat viceprimarul Lucian Crișan.