Admiterea la liceu. De ce ai strica ceva care merge?

A luat prin surprindere pe aproape toată lumea faptul că în primul pachet de măsuri atașat proiectului România Educată a apărut reintroducerea admiterii la liceu. Această măsură nu rezultă în mod evident din principiile generoase ale proiectului prezidențial, nu fusese anticipată în dezbaterile anterioare și, după nici una din considerentele posibile, nu este una din urgențele sistemului de învățământ. Voi încerca, totuși, să elucidez posibilele motivații ale prezenței admiterii în pachetul de măsuri, efectele de anticipat ale admiterii și să sugerez ce e de făcut pe mai departe.

Sistemul de admitere de acum: imperfect dar funcțional

Actuala modalitate de admitere în liceu, bazată pe Evaluarea Națională, mediile din generală și pe repartizare computerizată, funcționează ca o piață în care actorii au suficientă informație privind oferta și dificultatea alegerii pe de o parte, și propriile resurse și opțiuni pe de alta, pentru a lua decizia optimă, care să-i ferească de eventuale eșecuri. Dacă un tânăr cu media 8 la EN ajunge la o școală și un profil foarte departe de opțiunile sale zicem că avem de-a face cu un eșec. Asemenea situații se întâmplă mai degrabă rar, iar marea majoritate a candidaților este repartizată la finalul admiterii într-una din școlile și clasele de nivel liceal pe care le-a trecut pe lista generoasă de opțiuni.

Cunoașterea rezultatelor proprii și a mediilor de admitere din anii anteriori îi poate feri pe cei mai mulți decidenți (părinții și copiii lor) să aibă opțiuni nerealiste și de dezamăgire.

Vedem imediat de ce un astfel de sistem nu are cum să genereze nemulțumiri sistematice în rândurile publicului. Este transparent, acordă șanse egale de participare la competiție pentru toți – cu limitele pe care geografia și resursele economice le impun tuturor participării școlare, și nu este distorsionat de intervenții arbitrare în procesul de alocare. În plus, evaluarea națională, acest examen național aplicat tuturor absolvenților de clasa a 8-a, permite o apreciere a distribuției acumulărilor de cunoștințe și competențe în tot sistemul de învățământ și identificarea zonelor cu probleme de succes în educație. Are așadar și rol de diagnostic al întregului sistem.

Și atunci, dacă publicul nu o cere, de unde dorința intempestivă de a introduce admiteri separate la intrarea în clasa a 9-a? Este evident că solicitarea vine din partea școlilor așa-zis „de top”, de obicei colegii centenare, care au suficienți candidați oricum, astfel încât să poată organiza admitere fără teama de a o face degeaba.

Cui folosește admiterea la liceu?

De când s-a introdus sistemul actual de repartizare în clasa a 9-a a existat o mișcare de contestare, mai ales dinspre școlile „de prestigiu”, care au pretins să își poată selecta elevii. Și totuși rațiunea acestei solicitări nu este evidentă. De ce? Deoarece colegiile naționale (unele grupate în asociația Colegiilor Centenare) atrag oricum crema absolvenților de 8 clase din județele lor. Studiați distribuția mediilor de admitere și veți observa că aceste școli atrag absolvenții de a 8-a cu cele mai mari medii din fiecare județ cu rare excepții.

Conducătorii colegiilor cele mai prestigioase vor să își poată selecta elevii deși, aparent, sistemul le plasează automat chiar cei mai buni candidați. Pare ilogic, și totuși ar putea fi câteva motivații raționale:

Pretenția de a selecta elevi cu un anumit profil – cognitiv, aptitudinal, motivațional…Intră aici și dorința de a selecta copiii talentați, cu gândul la viitoare olimpiade, probabil în așa-zise clase speciale. În timp ce elevii sunt, poate, din ce în ce mai puțin interesați de genul ăsta de rezultate (dar mai interesați să plece la facultate în străinătate), școlile de vârf încearcă să își mențină statutul de „competitivitate” întreținut prin rezultatele la Olimpiade. Pentru aceasta doresc, poate, să selecteze un anumit profil de elevi, mai ales la anumite clase.

Dorința de a atrage absolvenții din categoria top of the tops, adică cei care prin sistemul automatizat ajung la cele mai prestigioase școli, din partea școlilor care sunt pe locurile 2-3 in topurile locale. Cu un sistem de stimulente adecvat, bizuindu-se și pe presiunea suplimentară spre decizie pe care admiterea astfel organizată o impune dar și pe incertitudinea ei, e posibil ca elevi foarte buni să opteze pentru varianta mai sigură a liceului „de pe locul 2”. Evident că șansele și evaluarea riscurilor depind și de modul în care va fi reglementat sistemul de admitere. Dacă va fi lăsat la liber (toate școlile pot scoate la concurs oricâte locuri vor), admiterea se va generaliza instantaneu la toate colegiile și liceele, probabil că la aproape toate clasele. Nu vor organiza admitere, probabil, doar școlile care se mulțumesc cu ceea ce le repartizează computerul din ceea ce a mai rămas după admitere.

E bine, e rău?

Dacă admiterea va duce la emulație între școli din punctul de vedere al ofertei educaționale, al promovării acesteia, inclusiv prin sistemul de admitere, s-ar putea spune că e un câștig. Iată, se va spune, în sfârșit, școlile și conducătorii acestora vor putea să arate spirit întreprinzător!

În plus, chiar dacă nu sunt chiar cele mai prestigioase școli, unele unități de învățământ vor putea atrage absolvenți de a 8-a dintre cei mai buni ceea ce, teoretic, ar putea reduce diferențele de compoziție a populației de elevi la vârful sistemului de învățământ. Evident, pentru asta e nevoie de creativitate și curaj din partea școlilor.

Riscul cel mare este, evident social și moral. În actualul sistem relativ automatizat, bazat pe evaluarea națională, pe medii din timpul gimnaziului și pe repartizare computerizată, își făceau loc în clasele cele mai dorite destui elevi merituoși din mediul rural sau din categorii socio-economice dezavantajate.

Filtrul în plus al admiterii organizate de școală va avea tendința să includă costuri în plus (meditații, alte pregătiri), costuri de oportunitate (copiii buni din medii dezavantajate nu vor risca să rămână pe dinafară așadar se vor înscrie la clase poate sub nivelul lor) plus mecanisme de selecție care sunt corelate implicit cu apartenența la anumite categorii socio-educaționale.

Pentru a înțelege cât de neplăcute pot fi efectele admiterii să ne imaginăm o situație. De pildă, ni-l închipuim pe Andrei (genericul, că e numele cel mai popular în generațiile ăstea), un elev bun la matematică, care în condiții de repartizare computerizată ar intra sigur într-una din clasele bune de mate-info din județ. Supra-apreciindu-și posibilitățile și izbindu-se de o concurență neașteptată nu reușește totuși admiterea la una din cele mai bune clase cu acest profil la care a concurat. Care va fi perspectiva pentru el dacă, de exemplu, toate clasele de mate-info dezirabile s-au completat prin concurs de admitere? Gândiți-vă ce nebunie ar putea ieși din astfel de situații multiplicate de zeci de mii de ori, inclusiv la avalanșa de cereri de transfer și tot ce înseamnă asta.

Trebuie să admitem, pe de altă parte, că poate pe unii din comisiile de admitere de la unele licee îi vor interesa preferințele literare, sau priceperea de a cânta la vreun instrument muzical, sau participarea la activități voluntare ale candidaților. Sau poate vor organiza probe orale, unde contează foarte mult dicția, stilul, siguranța de sine. Cei cu resurse culturale sau cei cu bani pentru pregătire vor avea un avantaj.

Să ne aducem aminte că meritocrația școlară se referă la talentul academic și la motivație și efort, nu la alte înzestrări. Problema morală rezidă tocmai în faptul că, prin exemple precum cel de mai sus, se admit în jocul selecției avantaje nemeritocratice, cu alte cuvinte inechitabile.

Aș anticipa așadar că aplatizarea șanselor de acces la cele mai bune școli (un lucru bun) va fi compensată cu vârf și îndesat de polarizarea acestora la nivelul întregului sistem (un efect foarte puțin de dorit).

Dacă se insistă, totuși, pe introducerea admiterii, metodologia acesteia trebuie să fie însoțită de câteva măsuri de corecție:

Nici o școală nu poate scoate la concurs decât un număr oarecare de locuri, de preferat la toate clasele din planul de școlarizare pentru clasa a 9-a. Un maxim de 30% din locuri e o limită rezonabilă.

Admiterea să se facă obligatoriu ȘI pe baza evaluării naționale care ar trebui să reprezinte minim 50% din nota finală a admiterii (altfel nu vom ști niciodată care este calitatea resursei admise în diverse școli, în plus evaluarea națională este „națională” (☺) este o evaluare a întregului sistem de învățământ gimnazial.

Măsuri speciale pentru asigurarea echității de acces prin admitere, sau la locurile rămase în urma admiterii ar trebui introduse.

Contează foarte mult și amănunte precum numărul de școli la care un candidat se poate înscrie la concurs. O metodologie cu admitere unică (cu dată unică de concurs, de pildă) va obliga părinții și tinerii la decizii angoasante în timp ce posibilitatea de a participa la mai multe concursuri va multiplica costurile admiterii, atât pentru indivizi cât și pentru societate.

Și iată că încet, încet, admiterea la liceu devine din ce în ce mai complicată. Și evident că din ce în ce mai confuză și generatoare de frustrări, prin opacitate și inechitate.

Și atunci, care e folosul?