Categories
educație

Contestațiile de la Bac sau (din nou) despre fertilitatea erorilor

La ultimele două sesiuni ale Bacalaureatului, la 100 de participanți s-au depus între 40-50 de contestații, cu o tendință de creștere dramatică față de anii anteriori (când indicatorul respectiv a fost sub 40 de contestații la 100 de candidați). Corectarea unui număr atât de mare de contestații califică această etapă ca una foarte importantă atât din punctul de vedere al rezultatului final dar și din punctul de vedere al organizării examenului de Bacalaureat. Cantitativ, e aproape ca o a doua etapă a bacalaureatului. 

Aceste cifre spun însă destul de puține despre calitatea corectării la acest examen, chiar dacă mulți ar vrea să facă inferențe referitoare la nivelul de pregătire al corectorilor, la precizia baremelor sau la organizarea întregului proces. Mai ales dacă raportăm numărul de note modificate la numărul total de contestații (53.000 de note modificate! https://www.digi24.ro/bacalaureat-2021/sorin-cimpeanu-dupa-cele-56-000-de-contestatii-la-bacalaureat-53-000-de-note-au-fost-modificate-au-fost-diferente-si-de-4-puncte-1591951).

Avem motive de revoltă? Dimpotrivă, eu zic că avem motive de bucurie mai degrabă, pentru că asistăm la o trezire la realitate în ceea ce privește tradiționala noastră procedură de evaluare finală pe care, iată, a venit vremea să o abandonăm. 

În primul rând este vorba de consistența evaluării, a subiectelor. Trebuie să înțelegem că odată ce introducem factorul uman în evaluarea produselor intelectuale și creative, o oarecare doză de imprecizie, care derivă din ceea ce în limbaj comun numim „subiectivism”, va afecta rezultatul final. Așa ceva se poate întâmpla chiar și vis-a-vis de conținuturi aparent precise, cum e matematica și descrie ceea ce este numit în teoria măsurării fidelitatea instrumentului de evaluare. Dacă am da unui număr mare de evaluatori să aprecieze un singur răspuns obișnuit la subiectul al 3-lea de la limba română (cel cu eseul de 400 de cuvinte), am avea scoruri convergente către o medie, dar cu o oarecare împrăștiere, care ar indica de altfel consistența evaluării. Majoritatea notelor ar fi aproape de media respectivă dar ar fi destule și la distanță apreciabilă. Evident că corectura la două mâini ar trebui să reducă astfel de diferențe dar se pare că procedura nu e infailibilă. Ceea ce depășește un anumit nivel al abaterii constituie aberații care trebuie investigate punctual. Este exact ceea ce face ministerul în acest moment, pentru că nici un model statistic nu poate justifica diferențe de 3-4 puncte între contestație și prima notare. 

În al doilea rând, numărul de contestații descrie încrederea în sistemul de evaluare și disponibilitatea concurenților de a risca pentru un anumit rezultat. Să reținem că este normal să fie mai multe contestații cu soluții pozitive decât cu soluții negative: cei care au contestat au considerat că au meritat mai mult, iar o astfel de apreciere ar trebui să coreleze întrucâtva cu calitatea efectivă a lucrării, altfel ar fi doar un concurs de tupeu sau un fel de loterie. Pe de altă parte, incidența contestațiilor a crescut față de anii anteriori ceea ce arată nu atât că a scăzut calitatea evaluării ci și faptul că actualii candidați au prins mai mult curaj în a contesta notele. E un proces de învățare la nivel social: din ce în ce mai mulți oameni conștientizează că multe dintre notele de la Bac (și la Evaluarea Națională) cresc în urma contestațiilor. Scandalul  mediatic însuși are acest efect. Milioane de oameni care nu au nici o treabă cu Bacalaureatul ar sfătui anul viitor orice candidat nemulțumit cu nota primită să o conteste. A devenit înțelepciune populară. 

Aceasta nu e o situație care a apărut acum 2-3 ani. Problema e aceeași de când corectarea testelor de bacalaureat se face de către corectori umani. Societatea totalitară era mai puțin transparentă iar responsivitatea autorităților la contestare mult mai mică. Autoritățile comuniste mergeau pe principiul că dacă negăm greșeala aceasta nu există! Mulți nostalgici chiar cred că se greșea mult mai puțin pe atunci dar din păcate nu vom ști, probabil, niciodată cum a fost de fapt. 

În concluzie, nimeni nu garantează faptul că notele de după contestație sunt cele Corecte. Probabil că sunt mai corecte, dar doar atât. Mulți candidați care nu au contestat (până la urmă contestația e rezultatul unor decizii în care elementul psihologic și cultural e foarte important) poate ar fi primit, unii dintre ei, rezultate mai bune. 

Așadar corectura lucrărilor la testele naționale în procedura actuală nu e deloc microchirurgie. Ca să fim cinstiți, e o sarcină mult mai precis executată decât evaluarea concurenților la Eurovision (scuzați exagerarea) dar nu e ca o măsurare cu micrometrul sau cu laserul. Precizia poate fi sporită dramatic iar contestațiile eliminate aproape complet prin transformările preconizate în procedura de examinare: trecerea la teste de tip PISA. E vorba de examinare standardizată în care corectarea lucrărilor se face automatizat. 

Bineînțeles că o astfel de transformare va isca un cor de proteste din partea unei părți a corpului profesoral. E ușor de înțeles anticipata nemulțumire deoarece o astfel de filosofie de evaluare schimbă oarecum modalitatea de pregătire pentru examinare, atât la clasă cât și la meditații. Adică îi obligă, mai ales pe profesori, să învețe și să livreze. Vor protesta și evaluatorii care speră în fiecare an să câștige câte ceva la examenele naționale. Să ne așteptăm că protestatarii vor justifica nemulțumirea invocând caracterul reducționist al unei astfel de evaluări, sau faptul că aceasta elimină creativitatea dintre cerințele prestației elevului la examen șamd. Bine că e mai bună „creativitatea” evaluatorilor!

Dar aproape niciodată mai binele nu s-a obținut fără scrâșnete din dinți și fără câteva proteste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *