Categories
educație politica

Câteva cuvinte despre numirea directorilor în urma unui test de popularitate

A ajuns la mine, inclusiv printr-o campanie de presă, o propunere de modificare a LEN conform căreia directorii interimari ai unităților de învățământ preuniversitar ar urma să fie stabiliți prin votul profesorilor din școală. Deși sunt convins de bunele intenții ale inițiatorului trebuie să mă declar în opoziție cu această propunere.

Conform LEN, directorul unității de învățământ are printre atribuții și acela de a

.…..răspunde de selecția, angajarea, evaluarea periodică, formarea, motivarea și încetarea raporturilor de muncă ale personalului din unitatea de învățământ…

Adică propune, printre altele, vacantarea posturilor, întocmește fișele posturilor, aprobă concedii, participă la evaluarea colegilor pentru grade și pentru gradații de merit și mai are încă o sumedenie de responsabilități prin care distribuie resurse către colegi.

Să ne întrebăm dacă îndeplinirea cu obiectivate a acestor îndatoriri nu ar putea fi afectată în cazul în care poziția de director se stabilește prin vot în Consiliul Profesoral așa cum se propune prin inițiativa legislativă de care aminteam, încă nediscutată dar devenită totuși subit subiect de știre?

Punctul meu de vedere se deduce din premisa clară că directorul școlii are o funcție managerială, de coordonare și control, iar sarcina de reprezentare este secundară (indiferent cât de importantă ar părea ea) raportată la celelalte atribuții. Directorul nu trebuie să fie cel mai popular om din școală ci cel mai responsabil și onest, ferm și precis, dar și cel mai dotat cu inițiativă și energie. Directorul are responsabilități care îl pot pune în conflict cu unii colegi, el distribuie sarcini dar și resurse și recompense, și mai și participă la verificarea colegilor. Să dai astfel de poveri unui Mr sau Miss Popularitate nu are sens decât dacă vrei să îl transformi pe director într-un fel de șef de sindicat. Sau dacă ai nostalgii ale autogestiunii socialiste realizată prin comitete ale oamenilor muncii…

Cum ar fi ca medicii spitalelor să își aleagă directorul? Sau angajații fabricii să își stabilească prin vot managerul?

Cât de folositor ar fi pentru o școală să se împartă în tabere, iar directorul odată numit, să se străduiască să își fidelizeze o majoritate?

Am petrecut ceva timp căutând astfel de practici de selecție a managerilor școlari în alte zări. În UE și în OECD am găsit tot felul de modele de recrutare (de către inspectorate, consilii de administrație, autoritatea locală etc.) dar nu și alegeri în cadrul colectivului profesoral. Nu contest că ar putea exista și țări în care o astfel de regulă să fie aplicată, dar din ce am constatat eu, în general, o astfel de idee nu este luată în considerare, din motive evidente.

În final, subliniez faptul că descentralizarea și autonomia școlilor sunt direcții corecte pentru organizarea învățământului, dar acestea trebuie făcute clar, concis, riguros, prin initiative legislative coerente, nu populiste. De exemplu, în ceea ce privește angajarea profesorilor sau pentru deciziile de investiție ale școlii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *