Categories
politica

Partide de buzunar, de protest, bascule și balamale

Din când în când se mai întâmplă ca pe scena politică să explodeze câte un partid greu de definit (etichete gen „take all” – adică lipsa coerenței ideologice, „partide protest”, sau „populiste” – arată că aceste partide reușesc să mobilizeze grupuri de nemulțumiți sau clientelele), organizat în jurul vreunei figuri publice sau oligarh pe care îl resping marile partide (Dan Voiculescu, Gheorghe Becali sunt exemplele la îndemână). Dincolo de lozincile privind democrația reprezentativă, astfel de partide, devenite cel mai adesea balamale în Parlament, reprezintă un pericol exact la adresa democrației reprezentative ale cărei produse sunt. 

În 2004 a fost PRM-ul, ca și în alegerile anterioare, care a primit la alegerile parlamentare din anul respectiv 13%. În 2012 a fost și mai rău, când PPDD a obținut peste 14% la alegerile parlamentare. Alte partide cu existență efemeră și cantitativ mai de buzunar care au intrat sub diverse forme în parlamentul României au fost, le știm bine, UNPR-ul sau Partidul Umanist/Conservator. 

Toate aceste partide „de lider”, cu ideologie și structuri incerte, cu o reprezentativitate neclară și cu liste alcătuite în pripă din persoane cu identități profesionale și biografii adeseori dubioase, au avut un efect pernicios asupra dinamicii politicii parlamentare. Lipsa unor structuri de cadre bine stabilite a îngrămădit în ele de fiecare dată, prin cine știe ce hazard, persoane a căror investiție în cariera politică și în reputație era aproape nulă iar poziția de parlamentar o pleașcă neașteptată care trebuia consumată cât mai copios, cât mai rapid. Pentru acești oameni poziția deputațială/senatorială este o ocazie unică ale cărei roade trebuie culese complet, fără nici o jenă. Ei sunt cei care au fost în primul rând la originea imaginii jalnice a parlamentului, de adunătură de profitori și traseiști.

Oameni cu biografii politice aproape aleatorii, inclusiv liderii acestora, au fost ținta încercărilor de racolare bucată cu bucată sau în alianțe „contra naturii”. Vă mai aduceți aminte de „soluția imorală” a lui Băsescu, nu? Dar de îngroșarea rândurilor PSD și subțierea grupurilor parlamentare ale PPDD în perioada 2012-2016 vă amintiți? De fiecare dată, după o vreme de la momentul alegerilor era greu de recunoscut rezultatul alegerilor în structura parlamentului. 

Pe scurt, dacă judecăm situațiile acestea la rece înțelegem că partidele meteorice sunt un pericol pentru democrație, nicidecum o necesitate în numele reprezentării populare. Mai mult, provoc pe oricine să îmi explice care sunt segmentele de electorat pe care le-au reprezentat PPDD sau UNPR-ul. Sau chiar și PRM-ul. Nici măcar adeziunea la vreo politică identitară nu o putem găsi în cazul acestora decât sporadic. 

La alegerile parlamentare de acum bat la pragul electoral alte câteva partide tractate de lideri și clienți ai lor, cu șanse aflate la limita celor 5%: ProRomânia (Ponta), PMP (Băsescu) sau AUR (George Simion), poate chiar și Partidul Ecologist al lui Rădulescu-Mitralieră și Șerban Nicolae. Nici unul din aceste partide nu are o ofertă care să nu fie deja acoperită de partidele mari, mai puțin în cazul AUR care lansează semnale către publicul autoritar de dreapta pe care l-a lăsat în mare parte din brațe PSD-ul (fosta aripă PRM). În esență e un PRM2. În orice caz afinitățile sunt clare la fel și posibilele alianțe. Odată intrate în Parlament oricare din aceste partide va negocia de pe poziții de forță coaliții de guvernare, se vor pune la dispoziție pentru aranjamente și operațiuni „murdare” de coaliție, iar pe termen lung parlamentarii lor vor fi permanent în colimatorul marilor partide pentru racolări sau voturi individuale când va fi nevoie de majorități. Pentru deputații și senatorii acestor partide, loialitatea și atenția pentru reputație, determinate rațional de un calcul pe termen lung, sunt mult mai slabe. Cu astfel de partide majoritățile sunt întotdeauna pe tarabă iar coalițiile un scandal permanent.

Cred că alegătorii ar trebui învățați că nu se pot aștepta ca un partid pe care îl votează doar ca să sancționeze o anumită guvernare sau partid consacrat să îi reprezinte. Dacă nu își irosesc votul, pentru că „protestul” pe care îl votează nu intră în Parlament, o probabilitate foarte mare este ca risipa să se producă prin traseism sau prin asocieri ori fuziuni de un tranzacționalism obscen. Mai simplu, o simplă lectură a listelor de candidați (câți dintre votanții PPDD au făcut-o la momentul respectiv?) și a CV-urilor acestora – dacă au – ar trebui să fie lămuritoare pentru oricine.

E adevărat, pe de altă parte, că o bună parte din responsabilitate este și a partidelor consacrate care acceptă traseiști. Politica ar fi un loc mult mai aseptic dacă atât cererea cât și oferta de parlamentari și de voturi în parlament ar fi mai scăzute.