Categories
eu și politica

Cum (nu) mi s-a dizolvat personalitatea în partid

Trebuie să recunosc că sunt alarmat. Am fost avertizat prietenește din mai multe surse că m-am implicat prea entuziast în campania electorală, că îmi dizolv personalitatea în acțiunea și în discursul politic, că sunt prea politician. Trăgând linia, se pare că nu mai sunt eu însumi.


Treaba e simplă: alarma e falsă iar personalitatea e bine mersi la locul ei chiar dacă nu se mai vede din cauza campaniei.

Era de așteptat că fiind pe lista de candidați a unui partid aflat în campanie electorală să intru în logica sa de comunicare. Îi promovez mesajele la fel cum el le promovează pe ale mele. Particip la evenimentele sale, îi respect regulile, simbolurile și acțiunile. Un partid este un efort organizat și colectiv de a obține încrederea publicului pentru o anumită agendă și pentru a primi de la acesta un mandat pentru a elabora și implementa politici. Așadar nu se face să fii Gică-Contra când adversarul e în altă parte. De altfel, nici nu îmi vine, deocamdată. În plus, nu am fost luat în PNL cu arcanul, participarea mea este voluntară deci ar fi imoral să fac notă discordantă doar de dragul unui vedetism ieftin atât de drag anumitor personalități narcisiste.

Și mai e un lucru important. Am găsit la PNL Bihor o organizație cu adevărat faină. Sunt figuri puternice, distincte, oameni onești dar în același timp perfect capabili și dispuși să lucreze în echipă. Toți sunt în felul lor, cel puțin în nișa lor, oameni realizați, unii chiar vedete și, cu toate acestea, sau poate chiar din acest motiv, a fost surprinzătoare chiar și pentru mine modestia și hărnicia cu care fiecare participă la efortul de campanie. Atmosfera, așa cum am perceput-o eu până acum, este camaraderească, domnește un adevărat „spirit de echipă”, ca să folosim limba de lemn. De politician adică. Puteți spune că îi lingușesc, nu mă deranjează.


Cel puțin la fel de important este și faptul că în programul și stilul de guvernare al PNL mă regăsesc cel mai mult dintre toate cele serioase de pe piață. Sigur că sunt numeroase puncte de vedere, direcții de politică sau alte aspecte de criticat dar mai puține decât la alte mișcări, din punctul meu de vedere. E greu de crezut că un sociolog poate fi 100% de acord cu vreun partid dar i se poate permite să prefere unul în locul altora, nu? Adăugați aici mărimea, forța și experiența de guvernare pentru a înțelege atractivitatea PNL. E un vehicul organizațional care chiar poate realiza ceea ce promite.

Fiți însă convinși că dacă politicile PNL vor intra pe contrasens cu valorile mele voi găsi o cale să îmi exprim dezacordul și nu voi renunța prea ușor la principiile mele. Deocamdată singurul enunț care are legătură cu vreo cenzură în PNL care mi s-a transmis a fost „Suntem diferiți, nu? Fii tu însuți.” Cool, nu-i așa?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *