Categories
politica

Partide de buzunar, de protest, bascule și balamale

Din când în când se mai întâmplă ca pe scena politică să explodeze câte un partid greu de definit (etichete gen „take all” – adică lipsa coerenței ideologice, „partide protest”, sau „populiste” – arată că aceste partide reușesc să mobilizeze grupuri de nemulțumiți sau clientelele), organizat în jurul vreunei figuri publice sau oligarh pe care îl resping marile partide (Dan Voiculescu, Gheorghe Becali sunt exemplele la îndemână). Dincolo de lozincile privind democrația reprezentativă, astfel de partide, devenite cel mai adesea balamale în Parlament, reprezintă un pericol exact la adresa democrației reprezentative ale cărei produse sunt. 

În 2004 a fost PRM-ul, ca și în alegerile anterioare, care a primit la alegerile parlamentare din anul respectiv 13%. În 2012 a fost și mai rău, când PPDD a obținut peste 14% la alegerile parlamentare. Alte partide cu existență efemeră și cantitativ mai de buzunar care au intrat sub diverse forme în parlamentul României au fost, le știm bine, UNPR-ul sau Partidul Umanist/Conservator. 

Toate aceste partide „de lider”, cu ideologie și structuri incerte, cu o reprezentativitate neclară și cu liste alcătuite în pripă din persoane cu identități profesionale și biografii adeseori dubioase, au avut un efect pernicios asupra dinamicii politicii parlamentare. Lipsa unor structuri de cadre bine stabilite a îngrămădit în ele de fiecare dată, prin cine știe ce hazard, persoane a căror investiție în cariera politică și în reputație era aproape nulă iar poziția de parlamentar o pleașcă neașteptată care trebuia consumată cât mai copios, cât mai rapid. Pentru acești oameni poziția deputațială/senatorială este o ocazie unică ale cărei roade trebuie culese complet, fără nici o jenă. Ei sunt cei care au fost în primul rând la originea imaginii jalnice a parlamentului, de adunătură de profitori și traseiști.

Oameni cu biografii politice aproape aleatorii, inclusiv liderii acestora, au fost ținta încercărilor de racolare bucată cu bucată sau în alianțe „contra naturii”. Vă mai aduceți aminte de „soluția imorală” a lui Băsescu, nu? Dar de îngroșarea rândurilor PSD și subțierea grupurilor parlamentare ale PPDD în perioada 2012-2016 vă amintiți? De fiecare dată, după o vreme de la momentul alegerilor era greu de recunoscut rezultatul alegerilor în structura parlamentului. 

Pe scurt, dacă judecăm situațiile acestea la rece înțelegem că partidele meteorice sunt un pericol pentru democrație, nicidecum o necesitate în numele reprezentării populare. Mai mult, provoc pe oricine să îmi explice care sunt segmentele de electorat pe care le-au reprezentat PPDD sau UNPR-ul. Sau chiar și PRM-ul. Nici măcar adeziunea la vreo politică identitară nu o putem găsi în cazul acestora decât sporadic. 

La alegerile parlamentare de acum bat la pragul electoral alte câteva partide tractate de lideri și clienți ai lor, cu șanse aflate la limita celor 5%: ProRomânia (Ponta), PMP (Băsescu) sau AUR (George Simion), poate chiar și Partidul Ecologist al lui Rădulescu-Mitralieră și Șerban Nicolae. Nici unul din aceste partide nu are o ofertă care să nu fie deja acoperită de partidele mari, mai puțin în cazul AUR care lansează semnale către publicul autoritar de dreapta pe care l-a lăsat în mare parte din brațe PSD-ul (fosta aripă PRM). În esență e un PRM2. În orice caz afinitățile sunt clare la fel și posibilele alianțe. Odată intrate în Parlament oricare din aceste partide va negocia de pe poziții de forță coaliții de guvernare, se vor pune la dispoziție pentru aranjamente și operațiuni „murdare” de coaliție, iar pe termen lung parlamentarii lor vor fi permanent în colimatorul marilor partide pentru racolări sau voturi individuale când va fi nevoie de majorități. Pentru deputații și senatorii acestor partide, loialitatea și atenția pentru reputație, determinate rațional de un calcul pe termen lung, sunt mult mai slabe. Cu astfel de partide majoritățile sunt întotdeauna pe tarabă iar coalițiile un scandal permanent.

Cred că alegătorii ar trebui învățați că nu se pot aștepta ca un partid pe care îl votează doar ca să sancționeze o anumită guvernare sau partid consacrat să îi reprezinte. Dacă nu își irosesc votul, pentru că „protestul” pe care îl votează nu intră în Parlament, o probabilitate foarte mare este ca risipa să se producă prin traseism sau prin asocieri ori fuziuni de un tranzacționalism obscen. Mai simplu, o simplă lectură a listelor de candidați (câți dintre votanții PPDD au făcut-o la momentul respectiv?) și a CV-urilor acestora – dacă au – ar trebui să fie lămuritoare pentru oricine.

E adevărat, pe de altă parte, că o bună parte din responsabilitate este și a partidelor consacrate care acceptă traseiști. Politica ar fi un loc mult mai aseptic dacă atât cererea cât și oferta de parlamentari și de voturi în parlament ar fi mai scăzute.

Categories
eu și politica

Cum (nu) mi s-a dizolvat personalitatea în partid

Trebuie să recunosc că sunt alarmat. Am fost avertizat prietenește din mai multe surse că m-am implicat prea entuziast în campania electorală, că îmi dizolv personalitatea în acțiunea și în discursul politic, că sunt prea politician. Trăgând linia, se pare că nu mai sunt eu însumi.


Treaba e simplă: alarma e falsă iar personalitatea e bine mersi la locul ei chiar dacă nu se mai vede din cauza campaniei.

Era de așteptat că fiind pe lista de candidați a unui partid aflat în campanie electorală să intru în logica sa de comunicare. Îi promovez mesajele la fel cum el le promovează pe ale mele. Particip la evenimentele sale, îi respect regulile, simbolurile și acțiunile. Un partid este un efort organizat și colectiv de a obține încrederea publicului pentru o anumită agendă și pentru a primi de la acesta un mandat pentru a elabora și implementa politici. Așadar nu se face să fii Gică-Contra când adversarul e în altă parte. De altfel, nici nu îmi vine, deocamdată. În plus, nu am fost luat în PNL cu arcanul, participarea mea este voluntară deci ar fi imoral să fac notă discordantă doar de dragul unui vedetism ieftin atât de drag anumitor personalități narcisiste.

Și mai e un lucru important. Am găsit la PNL Bihor o organizație cu adevărat faină. Sunt figuri puternice, distincte, oameni onești dar în același timp perfect capabili și dispuși să lucreze în echipă. Toți sunt în felul lor, cel puțin în nișa lor, oameni realizați, unii chiar vedete și, cu toate acestea, sau poate chiar din acest motiv, a fost surprinzătoare chiar și pentru mine modestia și hărnicia cu care fiecare participă la efortul de campanie. Atmosfera, așa cum am perceput-o eu până acum, este camaraderească, domnește un adevărat „spirit de echipă”, ca să folosim limba de lemn. De politician adică. Puteți spune că îi lingușesc, nu mă deranjează.


Cel puțin la fel de important este și faptul că în programul și stilul de guvernare al PNL mă regăsesc cel mai mult dintre toate cele serioase de pe piață. Sigur că sunt numeroase puncte de vedere, direcții de politică sau alte aspecte de criticat dar mai puține decât la alte mișcări, din punctul meu de vedere. E greu de crezut că un sociolog poate fi 100% de acord cu vreun partid dar i se poate permite să prefere unul în locul altora, nu? Adăugați aici mărimea, forța și experiența de guvernare pentru a înțelege atractivitatea PNL. E un vehicul organizațional care chiar poate realiza ceea ce promite.

Fiți însă convinși că dacă politicile PNL vor intra pe contrasens cu valorile mele voi găsi o cale să îmi exprim dezacordul și nu voi renunța prea ușor la principiile mele. Deocamdată singurul enunț care are legătură cu vreo cenzură în PNL care mi s-a transmis a fost „Suntem diferiți, nu? Fii tu însuți.” Cool, nu-i așa?